Se pare că babilonienii au fost primii care sărbătoreau Anul Nou, încă de acum 6000 de ani, la prima lună nouă de după solstiţiu.
Festivalul dura 11 zile, în fiecare zi desfăşurându-se diverse activităţi. Apoi oamenii îşi stabileau scopuri pentru noul an.
Apoi, sărbătoarea de Anul Nou s-a răspândit peste tot în lume.
Ospăţul cel mare
În Țara Românească, Domnul se ducea, în ziua de Anul Nou, la Mitropolie şi asculta slujba ţinută de mitropolit şi arhierei.
La ieşirea din biserică îl aşteptau vânătorii domneşti cu căprioare, cerbi şi iepuri. Alaiul domnesc pleca la Curtea Domnească. Pe sub picioarele Domnului şi boierilor, poporul, negustorii, breslaşii şi prostimea întindeau covoare, basmale şi altele care erau acoperite cu bani de Domn şi boierii săi.
Sosind la Curte, Domnul împărţea haine de preţ, învesmântând pe boieri cu caftane.
După ceremonial se dădea ospăţul cel mare, căruia i s-a dus pomina în ţară şi peste hotare, de el vorbind cărturarii străini care fuseseră la Bucureşti şi solii împăraţilor.
La mese se serveau toate bunătăţurile din lume. Mâncărurile erau gătite de cei mai renumiţi bucătari de la Ţarigrad şi din ţară. Nu lipseau pilaful, claponul cu coconari, claponul îngrăşat cu migdale de Ţarigrad şi alte bucate gătite cu carne de oaie. Masa mai era încărcată cu lucruri minunate aduse de la Ţarigrad şi din Grecia.
După masă se serveau mere moldoveneşti, caşcaval din ţară, pesmeţi din Braşov, caimacuri. Apoi prăjituri, cataifuri, sarailii, baclavale, budinci Iocum de Smirna, halva de Adrianopol şi cofeturi. Dar cea mai de căpetenie din toate aceste dulceţuri era turta cea mare cu bilete de plăcintă. Biletele conţineau aluzii de multe ori foarte atingătoare şi trebuiau citite cu voce tare.
Nu lipseau de la ospăţ nici paharele pline care aveau pe fund „floarea busuiocului, stăpânul norocului”, căci busuiocul era considerat ca o plantă sfântă şi aducătoare de noroc.
Vinurile erau unul şi unul, din cele mai vestite podgorii ale ţării.
Regele Carol I organiza în prima zi a anului un bal la Palat.
Însă, Regele era foarte sever cu moralitatea doamnelor, unele fiind șterse de pe listele de invitați. Așa a pățit Nika Nenciu, care dădea ora exactă a modei în Bucureștiul acelor vremuri..
Pe la 1880, negustorul craiovean de originie bulgară Zaharia Nenciu îi face cadou fiicei sale Nika casa aflată în prezent pe Calea Victoriei 194.
Fata de bani gata începe rapid să ducă o viață scandaloasă.
Nika reușește să cucerească Bucureștiul.
Deși se spune că a fost căsătorită de cel puțin trei ori, unul dintre soți fiind avocatul Petrache Grădișteanu, ar fi avut nenumărate aventuri.
Dacă ea decreta o modă trecută sau de prost gust, puteai fi sigur că nimeni de la Șosea nu se va mai fi îmbrăcat vreodată așa.
Zugrăvită ca „departe de a fi o frumusețe în ceea ce privește trăsăturile obrazului”, Nika a rupt inimile multor zeci de bărbați.
Invitațiile la balul regal organizat de Carol I pe 1 ianuarie dădeau multă bătaie de cap mareșalului Curții, iar câteodată se ajungea la certuri care, degenerând, se transformau în dueluri.
Constantin Argetoianu scrie în „Memorii. Pentru cei de mâine, amintiri din vremea celor de ieri”:
„Mareșalul Curții, George Filipescu, avea uneori de furcă în această privință, și certurile mergeau uneori până la dueluri. Țin minte vâlva enormă pe care a făcut-o incidentul dintre mareșal și Petrache Grădișteanu (pe atunci soțul Nikăi – nota CETĂȚEANUL), soț încornorat, dar boier de viță veche și cel mai strălucit avocat de pe timpul său”.
Cu toate ca lumea buna trata cu oarecare dispreț balurile Palatului, din cauza prea multor invitați, erau 1000, nimeni n-ar fi lipsit, iar orice doamna cu pretenții se simțea lezată dacă, a doua zi, nu si-ar fi văzut numele în cronica mondenă a lui Mișu Văcărescu, „Claymoor“, cum se semna în „L’Independance Roumaine”.
Cetățeanul TV
