Alegerile şi Directiva tutunului ne obligă ca la vară să fumăm ţigări de contrabandă. Ţinta de deficit bugetar, în pericol

Tigari
Tigari

ţigăriFaptul că 2016 este an electoral iar autorităţile se bâlbâie în demersul de aplicare a Directivei europene a tutunului vor duce la situaţia ca în această vară fabricile româneşti să nu mai poată produce, iar românii să fumeze ţigări de contrabandă. Avertismentul a fost lansat luni de reprezentanţii producătorilor de ţigări prezenţi în România, care au tras şi un semnal de alarmă în sensul că această situaţie ar putea duce la depăşirea ţintei de deficit bugetar permisă de tratatele europene.

Companiile de tutun de pe piaţa locală au cerut Guvernului, printr-o scrisoare semnată de oficialii British American Tobacco, Japan Tobacco International și Philip Morris România, asumarea de urgență a cadrului de reglementare clar, ferm și predictibil, care să nu blocheze buna funcționare a unui sector economic cu o pondere semnificativă în veniturile la bugetul de stat.

Producătorii au demonstrat, în fabrica JTI din nordul Bucureștilor, de ce sunt necesare șase luni pentru adaptarea producției la cerințele Directivei tutunului, care nu a fost încă transpusă în legislația națională. Reprezentanții fabricii de pe platforma Pipera au explicat în detaliu etapele și timpul alocat pentru fiecare operațiune de pregătire și tipărire a ambalajelor, operațiuni care se fac numai în străinătate, de furnizori globali, precum și în ce constă producția propriu-zisă, adică fabricarea și împachetarea țigaretelor, în fabricile producătorilor de tutun din România.

1,2 miliarde de ţigări, producţia anuală a României. Procesul tehnologic

Pe piața locală sunt produse și comercializate anual aproximativ 150 de sortimente de țigări. Anul trecut, în România, au fost fabricate circa 1,2 miliarde de pachete de țigări. Toate ambalajele necesare producției au fost concepute și tipărite în străinătate de companii specializate.

Concret, înainte de tipărire, trebuie pregătite desenele tehnice și ștanțele cu avertismentele de sănătate și adaptate designul și grafica pentru fiecare dintre cele 150 de sortimente. Această pregătire este făcută de doar două companii globale, care lucrează pentru toți producătorii de tutun din Europa.

Odată încheiată pregătirea graficii și ștanțelor, se comandă cilindrii și cartonul. În lume, există numai trei furnizori de cilindri pentru rotogravură. Pregătirea cilindrilor durează până la 14 săptămâni. Cilindrii sunt apoi transportați la cele câteva tipografii de profil. De la instalarea cilindrilor în tipografie și până la definitivarea comenzii de tipărire trec aproape șase săptămâni. Dintre tehnicile de tipărire (rotogravură – tipărire cu cilindri, offset – tipărire cu plăci și flexo), este preferată rotogravura, chiar dacă este mai scumpă, pentru că menține calitatea tiparului la tiraje mari și reprezintă o piedică în calea contrafacerii (offset-ul este utilizat pentru volume mici).

După tipărire, ambalajele sunt transportate în fabricile din fiecare ţară. Transportul, cu autocamioane, durează până la o săptămână. Producerea și împachetarea propriu-zisă a țigaretelor, în fabricile producătorilor de tutun, se face în aproximativ trei săptămâni, după care urmează distribuția în țară, către depozite, magazine, chioșcuri etc.

Numărul furnizorilor globali de ambalaje este limitat, iar modificările trebuie făcute pentru toate cele 28 de state membre aproape simultan. Așadar, se aplică principiul „primul venit, primul servit”, iar capacitățile de producție ale furnizorilor trebuie rezervate cu câteva luni în avans. Rezervarea se poate face doar după ce legea și normele ei de aplicare sunt definitive. Cum la noi legea nici măcar nu a fost adoptată, darămită să fie publicată şi în Monitorul Oficial, fabricile de ţigări din România nu au rezervat încă nimic, în vreme ce statele membre UE cu legi adoptate sau proiecte de lege foarte avansate au lansat deja comenzi.

Riscăm să aprindem deficitul bugetarţigări

Conform textului Directivei tutunului, data limită de transpunere prin lege și data de conformare a producției coincid (20 mai 2016). Țigarete
le fabricate conform actualei Directive vor mai putea fi puse pe piață după 20 mai 2016, cu excepţia celor care au fost fabricate înainte de această dată. Însă producția este limitată de legislația fiscală (creştere de maximum 10% de la lună la lună), deci industria nu poate produce în prezent stocuri suficiente pentru acoperirea necesarului în perioada de vară.

„Riscăm o criză de ţigări legale în această vară. Dacă mai punem la socoteală şi faptul că, oricum, în anii electorali conrabanda cu ţigări creşte, tabloul nu este deloc îmbucurător”, a spus Gilda Lazăr, director de Afaceri Corporatiste la JTI România.

Întrebată de Cetateanul.net pe ce-şi bazează afirmaţia, Gilda Lazăr a răspuns: „E o simplă observaţie, încă de pe vremea operaţiunilor Ţigareta 1 şi Ţigareta 2. Explicaţia constă în nevoia de bani, nu neapărat <albi>”.

Ea a avertizat şi asupra faptului că industria tutunului contribuie la bugetul de stat al României cu aproximativ 250 milioane de euro pe lună. Pe cale de consecinţă, două luni de neîncasare a acestor taxe riscă să arunce în aer deficitul bugetar convenit cu autorităţile europene, de 2,95% din PIB.

Trebuie amintit faptul că de aproape doi ani, producătorii de țigări cer autorităților, în mod repetat, adoptarea cât mai rapidă a legii referitoare la Directiva tutunului, explicând în toate comunicările oficiale că sunt necesare șase luni pentru adaptarea producției la noile cerințe. Astfel, pentru conformarea producției la 20 mai 2016, ar fi fost nevoie ca legea și normele de aplicare să fi fost publicate până la începutul lui decembrie 2015.

Pentru că Directiva însăși prevede 20 mai 2016 ca dată limită de transpunere, dar și de conformare a producției la noile cerințe, România nu este într-o situație singulară. Mai multe state membre ale UE sunt în întârziere dar, de exemplu, în proiectele de transpunere, Polonia și Danemarca prevăd perioade de tranziție necesare producției de până la nouă luni, pentru a nu pune în pericol veniturile la buget.

Trei miliarde de euro, contribuţia la bugetul României

În România, industria tutunului e reprezentată de patru investitori multinaționali – British American Tobacco, Japan Tobacco International, Philip Morrris Trading și Imperial Tobacco, primele trei având fabrici locale a căror producție e exportată în proporție de 60%.

Companiile de țigări au virat anul trecut la bugetul de stat, circa trei miliarde de euro, fiind al doilea mare contribuabil, după sectorul petrolier. Suma reprezintă aproape 2% din PIB și 12,5% din totalul veniturilor bugetare. Companiile de tutun, aflate în România de peste 20 de ani, dețin capacități importante de producție. În industrie lucrează aproape 4.000 de angajați, fiind generate alte 45.000 de locuri de muncă indirecte.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.