Alegeri 2009 Frauda electronică, luată în calcul de procurori la scrutinul la care Geoană a fost președinte doar o noapte

Mircea Geoană
Mircea Geoana sursa foto: evz.ro

Ancheta – Alegeri 2009. Rezultatul alegerilor prezidențiale din urmă cu opt ani este verificat atât de o comisie parlamentară, cât și de procurori de la Parchetul General. Ultimii anchetatori verifică autenticitatea datelor introduse și transmise către sistemul informatic, singurul scenariu plauzibil pentru fraudarea votării din 2009.

Procurorii Parchetului General nu au găsit până acum nereguli în procesele secțiilor de votare, și verifică datele introduse în sistemul electronic care, în dimineața de 7 decembrie 2009, l-au desemnat președinte pe Traian Băsescu. El a câștigat la o diferență de 70.731 de voturi în fața lui Mircea Geoană, cel care era anunțat președinte în seara votolui, 6 decembrie. În paralel, parlamentarii au început luni ancheta proprie prin audierea în comsia de dedicată cazului a jurnalistului Dan Andronic.

Este verificat sistemul informatic

Conform unor surse de la Parchetul General până acum, după ce s-au verificat procesele verbale și o parte din buletine de vot anulate, nu s-au depistat probe care să susțină fraudarea alagerilor. Însă, ancheta verifica acum și dacă datele din procesele verbale coincid cu cele transmise de Serviciul de Transmiusiuni Speciale către sistemul informatic care a ținut evidența voturilor și a dus la desemnarea în final la desemnarea lui Traian Băsescu ca președinte, așa cum ne-au precizat aceleași surse. Sunt unele probleme privind accesarea unor fișiere. Procurorii au în vedere să verifice inclusiv modul cum au fost transmise datele privind votul din diasporă și autenticitatea acestora. De altfel, Parchetul a cerut documente de la Curtea Constituţională, Autoritatea Electorală Permanentă şi Serviciul de Transmisiuni Speciale.

Reamintim că Traian Băsescu a fost desemnat învingător tocmai datorită votului din străinătate, unde a adunat 115.831 de voturi, cu 84.786 mai multe decât cotracandidatul său.

Ancheta procucorilor a început pe 24 aprilie, când Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie “a fost înregistrat un dosar penal care s-a constituit ca urmare a informaţiilor făcute publice de către jurnalistul Dan Andronic şi conform cărora există suspiciuni că în procesul electoral din decembrie 2009 s-au implicat unele autorităţi publice şi/sau persoane, altele decât cele prevăzute de lege”, a anunţat atunci Ministerul Public.

Ancheta din Parlament – Alegeri 2009

Același Dan Andronic a fost audiat în comsia de anchetă înființată în Parlament care verifică modul de desfășurare a alegerilor din urmă cu opt ani. „Mi-e foarte greu să vă spun acum dacă poate face lumină sau nu, obiectivul este destul de ambiţios, să vorbeşti de fraudarea alegerilor la opt ani de la producerea lor e uşor cam complicat să dovedeşti. Din punctul meu de vedere, eu nu am vorbit niciun moment de fraudarea alegerilor, eu am vorbit de prezenţa doamnei Kovesi, procuror general la acea vreme, a domnului George Maior, directorul SRI şi a domnului Florian Coldea, prim-adjunct al SRI, în casa lui Gabriel Oprea”, a declarat Andronic. Reamintim că Dan Andronic este cercetat în două dosare de DNA, în cel privind retrocedarea Fermei Băneasa și pentru mărturie mincinoasă într-un dosar în care este implicată Ioana Băsescu, fiica cea mare a fostului președinte.

Comisia va continua, în următoarele zile, audierile. La interogatoriu din Parlament vor fi invitați, printre alții, George Maior, Gabriel Oprea sau Laura Codruța Kovesi. „Există o logică a desfăşurării şedinţelor comisiei şi o logică a invitării unor reprezentanţi ai instituţiilor statului în faţa acestei comisii. Vom invita pe toată lumea la această comisie, dar, desigur, după o anumită logică”, a subliniat senatorul PSD Mihai Fifor, președintele comisie de anchetă.

Ce s-a întâmplat în 2009

Alegerile prezidențiale din România din anul 2009 au avut loc la expirarea mandatului actualului președinte al țării, Traian Băsescu. Acesta a depus jurământul la data de 20 decembrie 2004 și deținea, potrivit Constituției, un mandat de 5 ani. Acestea au fost primele alegeri prezidențiale din România care au avut loc separat de alegerile legislative, primele alegeri prezidențiale care s-au desfășurat odată cu un referendum și primele alegeri prezidențiale din România după aderarea la Uniunea Europeană.

Conform rezultatelor de luni, 7 decembrie 2009, publicate de Biroul Electoral Central, Traian Băsescu a câștigat alegerile cu 50,33% din numărul total de voturi valabil exprimate. Aceste date au rămas provizorii până la validarea lor de către Curtea Constituțională. Curtea Constituțională a validat rezultatele după ce a cerut o renumărare a voturilor anulate; această renumărare nu a dus la o schimbare semnificativă a rezultatelor.

Declarațiile care au pornit anchetele

Dan Andronic a scris recent că Laura Codruţa Kovesi şi Florian Coldea sunt două dintre personajele care au ajutat la victoria lui Traian Băsescu în alegerile prezidenţiale din 2009. Andronic a arătat că l-a sunat atunci pe Gabriel Oprea, care i-a spus să vină la locuinţa acestuia, pentru că are nevoie de el, iar acolo i-a găsit pe George maior, Florian Coldea şi Laura Codruţa Kovesi.

Am înţepenit. Acolo era Statul! În acel birou se găseau George Maior, directorul SRI, Florian Coldea, prim-adjunctul SRI, Laura Codruţa Kovesi, procurorul general al României, Gabriel Oprea, fost ministru de Interne şi încă o persoană înaltă pe care nu o cunoşteam. Voturile din diaspora. Aici, Florian Coldea avea multe date şi cifre, dar şi George Maior primea informaţii. Cred că, atât cât am stat eu acolo, Kovesi a primit cel puţin două telefoane la care a răspuns: „Da, domnule Preşedinte”. După care ieşea din încăpere şi continua discuţia. În mod evident, Kovesi era o parte importantă a grupului, înţelegeam din modul în care punea întrebările referitoare la acţiunile ce se pot întreprinde. Au rămas în acea încăpere Laura Codruţa Kovesi, George Maior, Florian Coldea, Gabriel Oprea…Oamenii care au făcut posibilă victoria lui Traian Băsescu în 2009”, a scris Andronic.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.