Ajutoare sociale pentru chirie, medicamente și înmormântare în Sectorul 5. În două săptămâni s-au dat 50.000 de euro

Conform unei hotărâri de consiliu local, de la începutul lunii octombrie, locuitorii sectorului 5 pot cere ajutoare sociale pentru situații de urgență sau pentru plata chiriei. În două săptămâni de la intrarea în vigoare a noilor ajutoare sociale, municipalitatea a primit sute de cereri și a aprobat plăți de aproximativ 220.000 de lei, aproximativ 50.000 de euro.

Sectorul 5 poate fi considerat raiul asistaților social chiar și după plecarea lui Marian Vanghelie, vechiul primar, asta pentru că în ședința din septembrie a Consiliului Local Sector 5 s-a aprobat o serie nouă de ajutoare sociale. Astfel, persoanele aflate în dificultate pot beneficia chiar și un an de zile de plata chiriei de către municipalitate. În plus, de două ori pe an pot cere un ajutor social de urgență care poate fi motivat prin diverse probleme: de la situații medicale, la venituri mici sau la lipsa fondurilor pentru servicii funerare. Reamintim că primarul ales al Sectorului 5 anul trecut este Răzvan Florea.

Ajutorul de urgență

În perioada 1 octombrie 2017 – 16 octombrie 2017 au fost înregistrate 375 de cereri în vederea obținerii ajutorului de urgență, ni s-a transmis de la Primăria Sector 5.

Dintre cererile înregistrate în perioada sus-menționată, au fost aprobate 31 de cereri pentru acordarea ajutorului de urgență, iar suma alocată ajutorului de urgență este de 45.600 lei, ne-a mai precizat aceeași sursă.

Ajutorul pentru plata chiriei

Tot în aceeși perioadă, 1 octombrie 2017 – 16 octombrie 2017 au fost înregistrate 27 de cereri în vederea obținerii ajutorului de urgență pentru plata chiriei. „Dintre cererile înregistrate în perioada sus-menționată, au fost aprobate 24 de cereri pentru acordarea ajutorului de urgență pentru plata chiriei. Suma alocată ajutorului de urgență pentru plata chiriei este de 178.477 lei”, ne-au mai spus reprezentanții Primăriei Sector 5.

în ceea ce privește ajutorul social, în sensul asigurării venitului minim garantat, conform Legii nr.416/2001, cu modificările și completările ulterioare, precizăm că Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 5 instrumentează dosarele. Plata efectivă este realizată de la Bugetul de Stat, prin intermediul Agenției de Plăți și Inspecție Socială București.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.