Afacerile necurate ale Primăriei Brașov cu mafia avocaților

mafia avocaților
Primarul Brașovului, George Scripcaru, a ales personal avocații angajați de municipalitate pe bani grei

Mafia avocaților se îmbogățește pe bani publici! În disprețul legii, sute de primari, șefi de consilii județene sau conducători ai unor instituții publice au prins meteahna dublării structurilor juridice proprii cu societăți de avocatură, alese după criterii clientelare. La Brașov, Primăria a angajat după bunul plac avocați, fără aprobarea Consiliului Local, avocați pe care i-a asmuțit de multe ori chiar împotriva cetățenilor care reclamă abuzuri sau ilegalități. Acum, municipalitatea vrea să aprobe retroactiv contractele cu avocați, ceea ce reprezintă o nouă încălcare flagrantă a legii.

Deși Curtea de Conturi a atras atenția de nenumărate ori că instituțiile publice care dispun de compartimente juridice nu pot externaliza serviciile juridice decât în condiții stricte prevăzute de legislația în vigoare, Primăria Brașov condusă de edilul George Scripcaru continuă să sfideze legea.

Unul dintre cei împotriva cărora Primăria Brașov și-a asmuțit avocații plătiți din fondurile publice este dezvoltatorul imobiliar Vincențiu Garbis Kehaiyan, administratorul companiei Premium Interfinance. Dezvoltatorul a dat în judecată Primăria Brașov pentru că a refuzat emiterea unor acte administrative.

Premium Interfinance a solicitat Primăriei Brașov un punct de vedere oficial referitor la temeiul legal al angajării avocaților care reprezintă instituția în instanță. Asta după ce, anul trecut, Camera de Conturi Brașov a somat municipalitatea să intre în legalitate, în ceea ce privește contractarea serviciilor de asistență juridică.

Potrivit OUG nr. 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice și întărirea disciplinei financiare, contractarea de servicii juridice externe era permisă doar „în situații temeinic justificate” și DOAR cu aprobarea ordonatorilor principali de credite sau, după caz, a consiliilor locale, consiliilor județene sau Consiliului General al Municipiului București.

Explicații neverosimile

mafia avocaților
Primăria Brașov susține că a respectat legislația

Culmea, Primăria Brașov a invocat tocmai legea pe care a încălcat-o grosolan drept bază legală pentru externalizarea serviciilor juridice.

„În conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. 2 din OUG nr. 26/2012, potrivit cărora în situaţii temeinic justificate în care activităţile juridice de consultanţă, de asistenţă şi/sau de reprezentare, necesare autorităţilor administraţiei publice locale nu se pot asigura de către personalul de specialitate juridică angajat la aceste entităţi, (…) Consiliul Local al Municipiului Braşov a aprobat, prin HCL nr. 289/2013, achiziţionarea, în condiţiile legii, servicii de consultanţă, asistenţă juridică şi reprezentare (…) în cauzele în care acestea sunt parte”, se arată în documentul remis dezvoltatorului imobiliar.

Funcționarii lui Scripcaru se fac că nu înțeleg prevederile legale, care îi obligă să contracteze avocați, cu aprobarea CL Brașov, pentru fiecare caz în parte. Or, HCL nr. 289/2013 a funcționat ca un contract-cadru, valabil pentru toate procesele în care Primăria a angajat avocați, doar „cu întocmirea prealabilă a unui referat”.

Prin aceeaşi Hotărâre, Consiliul Local Braşov a dispus ca încheierea contractelor de asistenţă juridică să se facă în conformitate cu prevederile legale în vigoare, cu întocmirea prealabilă a unui referat pentru fiecare caz în parte, prin care să se justifice temeinicia asistenţei juridice de către cabinetele specializate de avocaţi”, susține în mod neverosimil Primăria Brașov.

Scuza invocată de edili pentru încălcarea legii este una jalnică: „Menţionăm că HCL nr. 289/2013 republicată, nu a fost contestată pentru nelegalitate de către Instituţia Prefectului Judetului Braşov”.

Camera de Conturi: Fiecare contract trebuie aprobat de CL Brașov

Paradoxal, deși spune că nu a încălcat legea, Primăria Brașov recunoaște că, în urma controlului făcut anul trecut de Camera de Conturi Brașov, a fost obligată să obțină aprobare de la CL Brașov pentru fiecare contract în parte.

„În urma controlului efectuat de Camera de Conturi Braşov în anul 2018 pentru anul 2017 s-a întocmit Raportul de audit şi Procesul-verbal de constatare înregistrate la Primăria Municipiului Braşov sub nr. 60856/17.07.2018 în care se precizează faptul că este necesară şi însuşirea de către Consiliu Local, ca autoritate deliberativă, a angajamentelor legale de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică”, arată Primăria.

Aprobarea retroactivă, o nouă ilegalitate

Acum Primăria Brașov s-a angajat să obțină aprobarea CL Brașov pentru fiecare contract cu avocați în parte, chiar și pentru cele aflate în derulare, adică retroactiv. Aceasta reprezintă o altă încălcare flagrantă a legii.

„Urmare a recomandării reprezentanţilor Camerei de Conturi a Judeţului Braşov, la data de 09.08.2018 cu adresa nr. 68843, Consiliul Local a fost informat cu privire  la angajamentele legale de consultanţă, asistenţă şi rerprezentare juridică încheiate cu cabinete de avocatură pentru dosarele aflate pe rolul instanţelor de judecată”, susțin edilii.

Primăria Brașov bate câmpii: A angajat avocați în baza Legii avocaturii

Municipalitatea a mai pretins că, deși Camera de Conturi Brașov a stabilit că a încălcat grosolan legislația atunci când a angajat avocați, există o lege care îi permitea asta. Primăria Brașov invocă Legea nr. 51/1995 privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat, ale cărei prevederi reglementează însă activitatea avocaților, nu a instituțiilor publice. Mai mult, Primăria invocă „principiul libertății contractuale”, ignorând cu bună știință cheltuirea banilor publici implică transparenţă şi responsabilitate. Adică, exact temeiul pentru care a fost emisă OUG nr. 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare.

„Menţionăm că şi în Legea nr. 51/1995 privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat, la art. 70, alin. (1) , lit. c, se precizează că barourile asigură asistenţă judiciară prin avocat acordată la solicitarea organelor administraţiei publice locale. Mai mult, instanţele de judecată consideră că Municipiul Braşov este persoană juridică de drept public căreia nu îi sunt interzise încheierea de contracte de asistenţă juridică în baza Legii nr. 51/1995, principiul libertăţii contractuale consacrat de art. 1169 Cod civil fiind aplicabil, încheierea contractului de asistenţă juridică în baza căruia Municipiul Braşov prin Primar a dat mandat de reprezentare unei societăţi civile de avocaţi nefiind nici prohibită de lege, neîncălcând principii de ordine publică sau bune moravuri, este justificarea halucinantă oferită de Primăria Brașov pentru încălcarea legii.

Avertismentul Curții de Conturi privind mafia avocaților

Camera de Conturi Brașov a avertizat că Primăria Brașov era obligată să obțină o hotărâre a Consiliului Local Brașov pentru fiecare contract de reprezentare în instanță și nu să semneze un acord-cadru, prin care să angajeze avocați după bunul plac.

Astfel, la solicitarea Asociației Lexcivica – organizație care militează pentru respectarea legii și protejarea interesului legitim public, precum și a drepturilor și intereselor legitime ale cetățenilor de abuzurile administrației, Camera de Conturi Brașov a confirmat că achiziţia serviciilor de asistenţă şi reprezentare juridică de către Primăria Brașov fără aprobarea punctuală a acestor activităţi de către Consiliul Local Brașov – în calitate de autoritate publică deliberativă, încalcă flagrant dispoziţiile OUG nr. 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice și întărirea disciplinei financiare.

Cine sunt avocații de casă ai Primăriei Brașov

În ultimii ani, municipalitatea a contractat servicii juridice de la peste 20 de avocați sau societăți de avocatură, pentru care a plătit milioane de lei.

Printre avocații preferați de edilul George Scripcaru se numără Adrian Rusu – despre care presa a relatat că este nepotul fostului deputat brașovean Ioan Adam, condamnat în dosarul retrocedării ilegale de păduri –, Nicolae Vrâncean, Tița Nicolescu, Maria Dicu, Radu și Cornelia Butnaru și chiar Ioan Adam, prin cabinetul de avocatură în care este asociat cu nepotul Adrian Rusu.

CJ Tulcea dosește facturile avocaților

avocati, madia avocaților
Una dintre facturile achitate de CJ Tulcea unei societăți de avocatură angajată ilegal

Aceeași situație scandaloasă se regăsește și la Tulcea, unde șefii județului au angajat avocați după bunul plac. „Cetățeanul” a solicitat încă din luna decembrie a anului trecut Consiliului Județean Tulcea informațiile de interes public referitoare la valoarea contractelor încheiate cu case de avocatură, precum și hotărârile de consiliu județean pentru aprobarea lor.

La aproape două luni de la formularea solicitării, în data de 4 februarie 2019, CJ Tulcea a informat „Cetățeanul” că informațiile solicitate sunt exceptate de la publicare, pentru că ar afecta proceduri judiciare în curs!

Ziarul „Cetățeanul” a intrat însă în posesia mai multor facturi emise de CJ Tulcea pentru firma de avocatură Popovici Nițu Stoica & Asociații, care reprezintă instituția în mai multe procese.

Una dintre facturi, datată 20.11.2017, în valoare de 14.356 lei, reprezintă „Onorariu parțial, conform Contractului de asistență juridică și Anexa nr. 1820280 din 13.10.2017, încheiat pentru activitățile de asistență juridică și reprezentare în dosarul nr. 3005/93/2017 al Tribunalului Ilfov – Secția Civilă”.

O altă factură, datată 19.04.2018, emisă în favoarea aceleiași societăți de avocatură, este în valoare de 4.983 lei, fiind o nouă tranșă a onorariului plătit avocaților pentru reprezentarea CJ Tulcea în același proces.

 

3 COMENTARII

  1. Legea cu răspunsuri in30 zile este facuta ca primarii sa.si poată bate joc de cei neagreat.Este o lege de călcat ce face mult rau tarii.In 1965 în primaria Sinca Noua erau 4 angajati la o populație dubla iar acum 40.Pacat ca mai existam ca țară în aceste condiții de furt, corupție și bătaie de joc.Pentru aceste putori lucrează zilierii în străinătate și aduc bani in tara.Nu se mai poate face nimic.Primarul m.a pagubit cu peste 100.000 lei si nu lot face nimic fiindca este aparat de o haita blestemata asupra acestui popor.O haita cu care fura si abuzeaza tot.Iese mereu platind tigani.betivi.saraci.flotanti.preoti etc.Halal! 0785946491

  2. […] Unul dintre cei împotriva cărora Primăria Brașov și-a asmuțit avocații plătiți din fondurile publice este dezvoltatorul imobiliar Vincențiu Garbis Kehaiyan, administratorul companiei Premium Interfinance. Dezvoltatorul a dat în judecată Primăria Brașov pentru că a refuzat emiterea unor acte administ… […]

  3. Unul din cel mai documentat articol citit de mine . Felicitari, eu cunosc , poate si mai multe . Posibil . Ne mai auzim , daca vrei , in special cu av. Rusu, .av Ungureanu M. de la SC Bogdan Invest, cu 5 miloane de euro poprire pe conturile PMBv. pt. gradina zoo, unde a cumparat ILEGAL, de la Konya s.a. domeniul public ; sa nu-l uitam pe militianul , actual av. Brebenel, ce a FALSIFICAT multe asa zis contracte vanzare cumparare sub semnatura privata, facute printr-o intermediara, pe hartii GALBEJITE aduse din China !!! De ce sunt acoperiti de “magistrati” ,s.a. ???

LĂSAȚI UN MESAJ

*