UPDATE A început parada militară de la Arcul de Triumf. Klaus Iohannis, Viorica Dăncilă, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, în tribuna oficială

parada militară de la Arcul de Triumf Arcul de Triumf

Parada militară de la Arcul de Triumf a început, la eveniment asistând mii de oameni. În tribuna oficială sunt preşedintele Klaus Iohannis, premierul Viorica Dăncilă, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, foştii preşedinţi Emil Constantinescu şi Traian Băsescu, miniştri, parlamentari, alţi oficiali.

UPDATE În momentul în care au trecut mașinile Jandarmeriei, mulțimea care asistă la paradă a început să huiduie. S-a încheiat defilarea forțelor aeriene, începe defilarea forțelor terestre.

xxx

La sosire, preşedintele Klaus Iohannis a fost primit cu onoruri militare, după care a fost interpretat imnul de stat, potrivit News.ro.

Apoi preşedintele Iohannis a depus o coroană de flori la baza Arcului de Triumf. A urmat un moment de reculegere pentru eroii neamului.

Prin faţa spectatorilor vor trece aproximativ 4.000 de militari şi specialişti, cu peste 200 de mijloace tehnice şi circa 50 de aeronave.

Parada militară de la Arcul de Triumf. Dispozitivul de defilare

Între aceştia vor fi şi aproximativ 500 de militari din mai multe ţări aliate sau partenere: Albania, Bulgaria, Canada, Cehia, Croaţia, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Polonia, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Republica Moldova, Slovacia, SUA, Turcia şi Ucraina.

Dispozitivul de defilare este constituit din blocuri de paradă, organizate pe detaşamente, cu trupe şi tehnică ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informaţii şi ale Serviciului de Protecţie şi Pază.

De asemenea, participă la parada de 1 Decembrie Asociaţia Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” şi Asociaţia Tradiţia Militară, membră a Uniunii Europene a Asociaţiilor Istorico-Militare.

Anul acesta, în premieră, parada militară naţională este deschisă de aviaţia militară. Dispozitivul de zbor va fi deschis de o formaţie de elicoptere, în frunte cu un elicopter din dotarea Bazei 90 Transport Aerian, purtând drapelul naţional.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.