70 pentru un Centenar. Jacques Elias, marea personalitate evreiască din istoria României Mari

Edificarea României Mari nu ar fi fost posibilă fără contribuția a numeroase personalități remarcabile, care de altfel au intrat în istorie. Iar printre acestea se numără și numeroși evrei. Proiectul aniversar „70 pentru Centenar” este menit să sublinieze tocmai contribuția acestora la înfăptuirea României Mari în perioada acestui prim secol de existență. Totodată, proiectul marchează aniversarea a 70 de ani de relații bilaterale România-Israel și 100 de ani de la Marea Unire din 1918. Printre cele 70 de personalități evreiești evocate care au contribuit la dezvoltarea României Mari, se numără și Jacques Menachem Elias.

Jacques Menachem Elias s-a născut la Bucureşti în anul 1844 într-o familie evreiască înstărită și educată, de rit sefard. A fost unul dintre cei mai importanţi oameni de afaceri ai României la începutul secolului XX:  preşedinte al Băncii Generale Române, mare moşier, proprietar a două mine de mercur în Dalmaţia, patronul hotelurilor Patria şi Continental din Bucureşti, deţinător de actiuni în valoare de multe milioane de lei emise de bursele din New York, Bruxelles, Londra, Praga, Belgrad, Viena, Berlin etc.

El a primit cetăţenia română abia în anul 1880, printr-o procedură de urgenţă, la cererea regelui Carol I. De altfel, Elias i-a şi fost consilier regelui Carol I, sfătuindu-l în problemele economice.

Deşi putred de bogat, Jacques Elias a trăit toată viaţa modest şi a locuit într-un apartament obişnuit din Bucureşti. A murit la data de 14 mai 1923, în Bucureşti, iar la înmormântarea sa au participat toți membrii Guvernului României de la acea vreme.

Familiei sale nu i-a lăsat nimic prin testament, considerând că nu are rost să lase moşteniri unor oameni bogaţi. „Eu am numai rude bogate. Ce rost are să le las moştenire?”, obișnuia să spună marele filantrop. Jacques Menachem Elias a rămas în istorie prin așezămintele pe care le-a întemeiat.

Cum a fost clădit Spitalul Elias

Puțini sunt românii care nu au auzit de Spitalul Elias din Bucureşti, una dintre instituţiile medicale de elită ale României şi, totodată, un centru academic în care se desfăşoară o prodigioasă activitate de cercetare şi învăţământ în domeniul medical. Din păcate, și mai puțini sunt cei care știu cine este cel care a făcut posibilă naşterea acestui spital – Jacques Elias.

Filantropul şi-a lasat prin testament întreaga avere – evaluată în anul morţii sale, 1923, la un miliard de lei – Academiei Române.  Donaţia a fost făcuta în scopul „promovării culturii din România, alinării boalelor săracilor noştri, încurajării elementelor valoroase, sprijinirii cauzelor nobile şi aceasta fără deosebire de origine, pentru toţi cei care merită să fie ajutaţi”.

Din acest motiv, înainte de moarte a întocmit un testament impresionant, cu prevederi clare de finanţare a unor obiective de mare interes.

Astfel, Elias a cerut dezvoltarea instituţiilor de cultură, construirea de şcoli si de cantine şcolare, acordarea anuală de premii şi burse Jacques Elias pentru copiii săraci, acordarea de fonduri pentru Universitatea Carol I, pentru Facultatea de Medicină din Bucureşti, leagăne pentru copii, acordarea de donaţii templelor si şcolilor evreieşti de rit spaniol din Bucureşti şi Viena.

Totodată, Elias a mai cerut achiziţionarea unui teren pentru construirea Spitalului Elias din Capitală, cu 100 de paturi, în care bolnavii să beneficieze şi de tratament gratuit.

Dorinţa i-a fost îndeplinită după 15 ani de la moartea sa. În 1938, când a fost dat în folosinţă, Spitalul Elias era cel mai modern din Europa, având 200 de paturi şi un senatoriu.

Sascut, mai multe nații, o singură fabrică

Jacques Elias nu a lăsat românilor doar spitalul care îi poartă numele. În 1875, filantropul a construit prima fabrică de zahăr din ţară, la Sascut, în actualul județ Bacău, zonă populată, alături de români, de ceangăi și maghiari.

Cum pe atunci zahărul era monopol de stat, făcând parte din produsele strategice, demersurile pentru ridicarea fabricii s-au făcut prin Societatea Zaharina Română.

Pentru ridicarea fabricii, a fost angajat grupul italian „Sgerdelli, Montenari și Borghetti”, care a adus meșteri tocmai din Belgia. Totodată, s-au construit case pentru lucrători, iar în zonă s-au stabilit și numeroși comercianți evrei.

După doar un an, în 1876, pe piaţa românească apărea primul zahăr fabricat în ţară.

În 1899, în urma unei convenţii încheiate cu statul român, fabrica a fost preluată de trustul belgian „La compagne internaţionale de sucreries belges”, care a adus îmbunătăţiri substanţiale procesului de producţie. În acelaşi an, s-a construit prima uzină electrică, ale cărei utilaje au rămas în funcţiune până în 1998.

În 1900, s-a mai construit și o uzină de apă, iar fabrica a primit numele de „Danubiana”. Din 1930, fabrica a trecut în proprietatea unei societăţi italiene, care a exploatat-o până în 1941.

Ce a rămas din moștenirea lui Jacques Elias de la Sascut

Naţionalizata în 1948, fabrica de zahăr din Sascut și-a trăit perioada de glorie în comunism, pentru ca după Revoluție să fie falimentată și abandonată.

Pe 13 octombrie 1998, fabrica şi-a încetat activitatea de producţie din cauza unei avarii tehnice la hornul cu var. A fost însă doar un pretext din partea autorităților, pentru a o închide. Situaţia financiară a fabricii era tot mai dificilă, iar demersurile statului de a o privatiza nu au avut succes. Furnizorii de utilităţi au pus și ei umărul la desființarea primei fabrici de zahăr din România.

Proiect aniversar. 70 pentru un Centenar

„70 pentru un Centenar” este un proiectul aniversar, al cărui obiectiv a fost evocarea vieţii, gândirii şi faptelor de excepţie a 70 de evrei români care au marcat istoria României Mari. Nume precum Jacques Elias, Nicolae Cajal, Felix Aderca, Ion Trivale au fost rememorate prin acest proiect. Iniţiativa şi-a propus să arate contribuţia acestor personalităţi la construirea României în perioada primului secol de după Marea Unire. Totodată, proiectul a marcat aniversarea a 70 de ani de relaţii bilaterale România-Israel.

Proiectul a fost inițiat de  Asociaţia Thea O. Haimovitz în parteneriat cu Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, Primăria Municipiului Bucureşti, Ministerul Apărării Naţionale, Ambasada Statului Israel în România, Trustul de presă în limba română „Jurnalul Săptămânii’ din Israel, Institutul Cultural Român Tel Aviv, Televiziunea Română, Emisiunea Staţia România – Israel – TVR Cluj,  Muzeul Municipiului Bucureşti, Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”.