S-a stabilit unde va avea loc dezbaterea președintelui Iohannis cu politologii și jurnaliștii

Școala Naţională de Studii Politice şi Administrative anunță că dezbaterea electorală cu jurnalişti, analişti şi comentatori politici, anunţată de prezidențiabilul Klaus Iohannis, se va desfășura marţi, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare Carol I.

„Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) și-a manifestat deschiderea de a asigura un spațiu neutru de desfășurare a unei dezbateri, în contextul apropierii celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din România, pentru buna informare a opiniei publice și pentru cultura democratică a societății românești. Având în vedere anunțul public al candidatului PNL de a organiza o dezbatere cu formatori de opinie, reprezentanți ai mass-media și politologi și în urma dialogului cu echipa de campanie a candidatului Klaus IOHANNIS, propunerea SNSPA a fost agreată. Evenimentul va avea loc marți, 19 noiembrie 2019, într-un spațiu neutru politic dar, în același timp, reprezentativ pentru societatea românească, respectiv în Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I”. Subliniem încă o dată importanța comunicării publice oneste, deschise, echilibrate, care să atingă teme esențiale privind modul în care funcționează instituțiile politice din România, modul în care s-a derulat mandatul actual al Președintelui României, precum și direcțiile și prioritățile care pot contribui la viitorul țării. Detaliile dezbaterii din 19 noiembrie vor fi comunicate public imediat după ce acestea vor fi agreate de toate părțile implicate în organizarea acestui eveniment”, a transmis SNSPA.

Klaus Iohannis a anunţat că va organiza o dezbatere alături de politologi, formatori de opinie şi jurnalişti.

„Nu accept o dezbatere cu astfel de persoane care reprezintă tot ce este mai rău în politica ultimilor ani din România. Nu pot să legitimez comportamentul mizerabil al PSD-ului din ultimii ani acceptând o dezbatere cu candidatul acestui PSD. Eu îmi doresc România fără PSD în structurile de conducere. Nu are decât PSD-ul să stea în poziţie, dacă vrea să se reformeze dacă nu, treaba lor, în conceptul meu nu este loc pentru un astfel de PSD şi nu este loc pentru dezbatere cu un astfel de candidat”, a declarat Iohannis, întrebat de ce nu acceptă o dezbatere cu Viorica Dăncilă.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.