Unul dintre hotelurile importante din București din perioada comunistă a fost trecut din proprietatea statului în cea a unei firme, iar apoi societatea de turism a CFR-ului a înapoiat banii primiți la vânzare fără vreun motiv, conform anchetatorilor
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au finalizat ieri prin trimiterea în judecată a unuia dintre cele mai vechi dosare, o plângere penală de peste șase ani, este vorba de privatizarea Hotelului Astoria din Capitală. Cu toate acestea, procurorii anticorupție nu au reușit să găsească probe care să-l incrimineze și pe omul de afaceri care a beneficiat de privatizare.
Afacerea
Contractul care a dus la privatizare. Hotelul Astoria aparținea până în anul 2007, Societății Feroviare de Turism SFT – CFR SA condusă atunci de Cosmin Aurelian Udor, în calitate de director general delegat. În mod ilegal, conform procurorilor, acesta a încheiat, pe 6 iulie 2007, contracte de asistență juridică cu Societatea Profesională de Avocaţi „Sfârâială şi Asociaţii”.
Mai departe, în baza acestor înțelegeri Udor a aprobat plata unei sume de 34.752 de lei către firma de avocatură. Luminița Laura Gliga, în calitate de director general al Societății Feroviare de Turism, nu a aprobat plata. Casa de avocatură a calculat penalități și a cerut executarea societății pentru o sumă de 199.217 de lei.
Vânzarea. În acest sens, casa de avocatură s-a adresat unui birou de executare judecătorească pentru a începe executarea silită.
Bogdan Dumitrache, în calitate de executor judecătoresc, a stabilit că valoarea imobilului Hotel Restaurant Astoria este de nouă milioane lei. “Valoarea stabilită de Dumitrache, de nouă milioane lei a fost diminuată, cu intenție, față de valoarea comercială reală a imobilului, respectiv 16.196.400 lei, hotel și terenul aferent”, susțin procurorii.
Vânzarea la licitație a avut loc la data de 10 iunie 2008, iar Orhideea Gardens, controlată de omul de afaceri Daniel Piturlea, a oferit suma de nouă milioane lei. Din această sumă, peste șapte milioane de lei au intrat în contul societății de turism a CFR-ului.
Banii se întorc la cumpărător. Anchetatorii susțin că la data de 17 septembrie 2008, Luminița Gliga “a dispus plata sumei de 7.015.408,25 lei către Orhideea Gardens care obținuse hotelul, fără ca această sumă să fi fost datorată și fără să existe relații contractuale”.
Acuzațiile
În acest dosar, Udor este acuzat de abuz în serviciu. Acesta este fiul generalului Aurel Udor – fost șef al ISU București. Luminița Gliga este acuzată tot de abuz în serviciu. Ea este nepoata liberalului Teodor Atanasiu. Executorul judecătoresc va fi judecat pentru infracțiunea de stabilire a unei valori diminuate cu ocazia executării silite. În schimb, procurorii nu l-au trimis în judecată pe Daniel Piturlea, afacerist care a beneficiat de privatizarea hotelului. Prejudiciul total, calculat de procurori este de 2.675.000 euro.
Cetățeanul TV