ȘTIRILE ZILEI – Dăncilă vrea să-i fure PSD-ul lui Dragnea. Câte locuri vor fi la admiterea la facultate în această vară

12.55 Campania electorală se termină mâine. Campania electorală pentru alegerile europarlamentare  și pentru referendumul din 26 mai se încheie sâmbătă la ora 7.00. Conform legislaţiei în vigoare, după încheierea campaniei electorale, se interzice difuzarea de mesaje electorale în format audio, vizual sau mixt pe ecrane digitale amplasate în locuri publice ori private, precum şi prin intermediul unor vehicule special amenajate.

12.00 Admiterea la facultate 2019. Guvernul a aprobat Nomenclatorul domeniilor și al specializărilor/programelor de studii universitare și a structurii instituțiilor de învățământ superior pentru anul universitar 2019 – 2020. Mai multe detalii în știrea de pe cetateanul.net.

11.05 Dăncilă nu mai este premierul lui Dragnea. Publicația G4media.ro dezvăluie că două au fost deciziile care au dus la independența premierului. Prima se referă la refuzul lui Dragnea de a o trece pe lista pentru europarlamentare, ca măsură de răzbunare că Dăncilă a evitat să impună ordonanțe pe justiție.

În replică, din martie Dăncilă a scăpat de toți acoliții lui Dragnea din Palatul Victoria, cum ar fi Anca Alexandrescu sau Darius Vâlcov. Activitatea guvernului este administrată de Costin Mihalache, un fost colaborator al lui Ponta.

11.00 Miting USR-PLUS. Alianţa 2020 USR PLUS organizează, vineri, cel de-al treilea miting electoral, în Parcul Izvor din Bucureşti. La eveniment va participa şi Guy Verhofstadt, liderul ALDE din Parlamentul European. Mitingul alianţei 2020 USR PLUS va avea loc în Parcul Izvor, începând de la ora 16.00. Potrivit organizatorilor, cei prezenţi vor putea sta pe iarbă sau vor putea juca badminton cu candidaţii Alianţei.

10.55. Pește cu probleme în magazinele din România. Mari nereguli găsite la peştele de import, în hypermarket-urile din zona Bucureşti-Ilfov: 1,6 tone de peşte şi produse din peşte oprite de la vânzare, amenzi contravenţionale în valoare de 200.000 de lei

10.50 A mai colaborat cineva cu Securitatea. Colegiul Național de Studiere a Arhivelor Securității (CNSAS) ne-a transmis că verifică atent politicienii dacă au fost sau nu colaboratori cu fostul regim comunist. Cu toate acestea, instituția nu ne-a precizat dacă a găsit măcar un singurul colaborator din arhiva desecretizată pe care a primit-o de la SRI în anul 2011. Mai multe detalii în materialul publicat de cetateanul.net.

10.45 Dragnea se victimizează. Liderul PSD Liviu Dragnea, a declarat, joi seara, la Antena 3, că a auzit un zvon, în care el nu crede, că „ar vrea să încerce o fraudă la softul de numărare” a voturilor, fără a preciza la cine se referă. „Am auzit un zvon, dar nu cred în el, pentru că nu cred că au cum. Ar vrea să încerce o fraudă la softul de numărare, dar nu cred că au cum”, a spus Dragnea.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.