Guvernul PSD-ALDE a adopat Codul Administrativ cu dedicație pentru baroni și primari. Iohannis critică OUG

PSD vrea dar nu mai poate, Opoziția poate dar nu vrea
Foto: B1

Guvernul a adoptat, marţi, Codul administrativ prin ordonanţă de urgenţă. Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, la începutul şedinţei, că va fi adoptat noul Cod Administrativ, spunând că este un proiect important pentru modernizarea administraţiei publice, care pune într-o formă coerentă şi simplificată reglementări care se regăsesc în prezent în 17 acte normative.

Vicepremierul Daniel Suciu a declarat, marţi, într-un briefing la Palatul Victoria, că ipoteza că, potrivit Codului administrativ, „orice nobil, ca să nu spun baron local”, pune un funcţionar public să facă o ilegalitate şi doar funcţionarul răspunde este falsă.

Preşedintele are termen 10 zile să decidă în cazul remanierilor, prevede Codul. Vicepremierul Daniel Suciu a susţinut că pensiile pentru primari, prevăzute de document, au fost susţinute de aleşii locali ai PNL şi că, atunci când un guvern va decide anularea pensiilor speciale, atunci vor fi anulate şi acestea.

Preşedintele Klaus Iohannis susţine că adoptarea Codului Administrativ prin ordonanţă de urgenţă este un grav atentat la adresa întregului sistem administrativ din România şi că PSD vrea să demonstreze cu toată tăria că sfidarea românilor este prioritatea zero a acestei guvernări. La rândul său, preşedintele PNL, Ludovic Orban, afirmă că Guvernul Dăncilă a adoptat prin OUG un Cod administrativ împotriva românilor, dar pentru cumpărarea bunăvoinţei Congresului PSD.

Marți a fost adoptat, prin ordonanță de urgență, noul Codul Administrativ. ”După cum știți, am avizat deja revenirea la alegerea președinților consiliilor județene prin vot uninominal, la fel ca în cazul primarilor, reglementare care se găsește în noul Cod Administrativ. Legimitimitatea președinților de Consilii Județene va crește, întrucât aceștia vor reprezenta voința cetățenilor și nu rezultatul unor negocieri politice.” – a spus șeful Guvernului.

În ultima săptămână, Guvernul, prin Ministerul Dezvoltării, a prezentat doar lucrurile bune din acest Cod Administrativ.

Proiectul este important deoarece unifică legislaţia. Acesta vrea să unească 17 legi, dar are şi o problemă: indemnizaţiile speciale pentru aleşi, care ar urma să intre în vigoare pentru toţi aleşii locali cu funcţii de execuţie.

Pensiile primarilor

„Am avut la minister primari de la PNL care au exprimat şi au susţinut de ce consideră că e nevoie de acea indemnizaţie pentru limită de vârstă. Înţeleg sensibilitatea subiectului. Nici nu vreau să fiu ipocrit şi nici nu vreau să consider sau să cataloghez toată categoria primarilor drept hoţi, bandiţi, nesimţiţi, corupţi şi trăiesc din şpăgi. Este adevărat că şi-au asumat această poziţie de primari, doar că timp de 15 ani nu au avut dreptul nici măcar la sporul de vechime şi au avut o serie întreagă de interdicţii. În ziua în care Guvernul, oricare ar fi el, va anula toate pensiile speciale, atunci se va lua decizia de a anula şi indemnizaţiile de vârstă pentru primari”, a afirmat Suciu.

Lipsa de răspundere pentru baroni

Vicepremierul Daniel Suciu a declarat, marţi, într-un briefing la Palatul Victoria, că ipoteza că, potrivit Codului administrativ, „orice nobil, ca să nu spun baron local”, pune un funcţionar public să facă o ilegalitate şi doar funcţionarul răspunde este falsă.

„Aleşii locali vor răspunde exclusiv pentru aprecierea necesităţii şi oportunitatea actelor administrative. Acest lucru nu înseamnă că nu răspund pentru ilegalitate. Pot înţelege poziţia sindicatelor din administraţie. Pot înţelege, dar doar până la un anumit punct ipoteza conform căreia orice nobil, ca să nu spun baron local, pune un funcţionar public să facă o ilegalitate şi doar funcţionarul public răspunde. Acest lucru este fals. Şi o spun cu toată responsabilitatea funcţiei mele. Niciodată niciun ales local nu trebuie să oblige, să sugereze sau să ceară unui funcţionar public să încalce legea. Funcţionarul public este protejat de o lege specială vizavi de refuzul de a comite un act pe care îl consideră ilegal. În schimb, ştim cu toţii, la nivelul tuturor ministerelor că există şi funcţionari care refuză să semneze un act administrativ, deşi ştiu că acest lucru este perfect legal. Totuşi, dacă ne dorim ca fiecare să aibă responsabilitatea funcţiei sale, şi acest lucru trebuie să se întâmple şi în administraţia publică locală. Niciun funcţionar nu este încurajat să încalce legea şi orice funcţionar public trebuie să spună atunci când un şef îi cere încălcarea legii, să îl refuze”, a declarat Suciu.

De asemenea, mandatele aleşilor locali vor fi validate de instanţa de judecată.

Mai multe obligații pentru președinte

Preşedintele are termen 10 zile să decidă în cazul remanierilor, prevede Codul administrativ, adoptat marţi prin ordonanţă de urgenţă, a precizat vicepremierul Daniel Suciu.

„Toate prevederile din Codul administrativ au fost discutate în ultimii 15 ani. (…) În esenţă reuneşte 16 legi, unele de foarte mare vechime. Avem un act normativ care nu e perfect, dar va ajunge în Parlament şi reprezentanţii partidelor vor face toate corecturile pe care le consideră necesare. În ultimele două luni am avut întâlniri cu reprezentanţii tuturor actorilor din administraţie. Toate structurile asociative ne-au solicitat adoptarea Codului administrativ”, a precizat vicepremierul Suciu, într-un birefing la Palatul Victoria.

El a susţinut că criticile privind urgenţa sunt folosite pentru a împiedica adoptarea Codului.

„Guvernul României are curajul de a adopta prin OUG Codul administrativ”, a susţinut Suciu.

Vicepremierul a precizat că acesta stabileşte termen pentru remanieri. În caz de remaniere, premierul trebuie să facă în 5 zile propunerea, iar preşedintele are 10 zile să răspundă dacă acceptă sau refuză numirea.

Ce a spus Dăncilă

Premierul Viorica Dăncilă a a menţionat că prin noile prevederi vor fi constituite mecanisme care să preîntâmpine blocaje între instituţiile publice, atât la nivel central, cât şi la nivel local.

„Pentru mai multă eficienţă şi transparenţă, vom stabili o procedură mai clară şi termene reduse pentru numirea în funcţie a unui membru al Guvernului în caz de remaniere guvernamentală sau de vacantarea postului. Situaţia din ultimul an ne-a arătat că este nevoie de astfel de modificări pentru a asigura continuitate în toate domeniile de activitate ale Guvernului. Pentru administraţia locală vom reglementa procedura validării prin hotărârea instanţei a mandatelor consilierilor locali aleşi şi vom revizui situaţiile de dizolvare a Consiliului Local astfel încât să asigurăm stabilitatea autorităţilor locale”, a afirmat premierul.

Dăncilă a precizat că alegerea preşedinţilor de consilii judeţene prin vot uninominal este o prevedere care se regăseşte în noul Cod Administrativ.

„După cum ştiţi, am adoptat deja revenirea la alegerea preşedinţilor consiliilor judeţene prin vot uninominal, la fel ca în cazul primarilor, reglementare care se regăseşte în noul Cod Administrativ. Legitimitatea preşedinţilor de consilii judeţene va creşte întrucât aceştia vor reprezenta voinţa cetăţenilor şi nu rezultatul unor negocieri politice. De asemenea, aducem soluţii şi în cazul elaborării procedurilor cadru privind licitaţiile publice, dar şi reglementări în domeniul proprietăţii publice şi private a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale. Venim şi cu măsuri privind profesionalizarea corpului funcţionarilor publici, care se vor aplica gradual. Toate aceste modificări sunt menite să modernizeze administraţia publică, să o facă mai flexibilă şi să răspundă mai prompt şi mai eficient aşteptărilor cetăţenilor”, a mai declarat Viorica Dăncilă.

Reacția lui Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis susţine că adoptarea Codului Administrativ prin ordonanţă de urgenţă este un grav atentat la adresa întregului sistem administrativ din România şi că PSD vrea să demonstreze cu toată tăria că sfidarea românilor este prioritatea zero a acestei guvernări.

„În urma adoptării de către Guvern a Codului Administrativ prin Ordonanţă de Urgenţă, Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, atrage atenţia că după doi ani în care a încercat prin toate mijloacele să îngenuncheze Justiţia de dragul unor corupţi, PSD vrea acum să distrugă Administraţia de dragul baronilor locali. Este extrem de grav că o lege esenţială precum Codul Administrativ, care înglobează sute de reglementări, cuprinse în prezent în mai multe acte normative, şi care reprezintă practic baza legală a administraţiei publice din România, a fost adoptată de către Guvern prin Ordonanţă de Urgenţă. OUG este un instrument prevăzut în Constituţie în mod explicit doar pentru situaţii extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată”, se arată într-un comunicat de presă remis News.ro de Administraţia prezidenţială.

Iohannis, mai tare în manipularea adversarilor decât Băsescu
Foto: Europa FM

Președintele se leagă de modul cum a fost adoptat Codul

Klaus Iohannis avertizează Guvernul că acest instrument nu mai poate fi folosit în continuare excesiv, în condiţiile în care cetăţenii s-au exprimat atât de clar pe 26 mai pentru nevoia de transparenţă şi predictibilitate în legiferare.

„Arhitectura de funcţionare a întregii administraţii publice din România va fi dramatic alterată prin acest Cod Administrativ. Nu există niciun argument şi nicio justificare pentru adoptarea acestei Ordonanţe, care reprezintă un atentat la adresa întregului sistem administrativ”, susţine preşedintele.

Preşedintele României consideră că dezbaterea Codului Administrativ, de altfel absolut necesară, trebuie făcută de către Parlament, transparent şi în urma unui amplu dialog social.

„Un act de o asemenea amploare şi cu un asemenea impact este obligatoriu să fie elaborat de către unica autoritate legiuitoare a ţării şi nu de către Guvern, care, prin OUG, face un grav exces de putere, forţând limitele Constituţiei. Credibilitatea şi buna-credinţă ale PSD de a face singuri reforme, indiferent de domeniu, sunt nule, iar intervenţiile catastrofale ale PSD în legislaţia penală şi fiscală sunt cele mai edificatoare exemple”, afirmă Klaus Iohannis.

Şeful statului evidenţiază că, după modificarea prin Ordonanţă de Urgenţă a legislaţiei în privinţa alegerii preşedinţilor de consilii judeţene, adoptarea Codului Administrativ prin OUG arată un plan mult mai amplu al PSD de a conserva puterea şi de a-şi servi baronii.

„PSD nu se poate schimba, iar lecţia votului din 26 mai este una pe care acest partid este incapabil să o înţeleagă”, încheie preşedintele.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.