Șeful DSU, Raed Arafat, susține că a vorbit cu mai mulți colegi din sistem, care i-au explicat că oamenii ajung mult mai târziu la spital decât înainte, asta pentru că se testează acasă și chiar dacă testele ies pozitiv, preferă să se îngrijească la domiciliu, iar la spital merg doar în momentul în care situația este foarte gravă.
„Vreau să subliniez și să transmit un mesaj legat de ce ne spun colegii noștri și observăm pe teren: multă lume vine într-o stare destul de gravă de acasă la spital. Deci, comparativ cu situația de acum câteva luni, este că mai multe persoane se testează, știu că sunt pozitive, rămân acasă. Astăzi ni s-a atras atenția că sunt unii care poate să testează cu teste antigen, nu le fac bine, ies negative, cred că sunt negativi, dar ei sunt cu simptome respiratorii și ajung la spital tardiv și, în final, se dovedește că sunt pozitivi.
Populația trebuie să fie foarte atentă la acest lucru. Revenim la aspectele care sunt foarte importante: să nu asculte recomandări sau afirmații care nu sunt bazate științific, care nu vin din partea unor autorități abilitate și din partea unor medici care se ocupă direct de aceste cazuri. Astăzi am văzut colegi de la Oradea care au spus au avut unii pacienți care au spus nu vor să se trateze cu oxigen. Aceste situații pun viața oamenilor în pericol. Trebuie să avem foarte mare grijă de unde ne luăm informația”, a spus Raed Arafat.
Cetățeanul TV