O nouă tranşă de vaccin AstraZeneca va ajunge joi la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”. Transportul celor 163.200 de doze de vaccin este asigurat de firma producătoare. Vaccinul va fi adus în Bucureşti pe cale terestră.
„Dozele vor fi depozitate la Centrul naţional de stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel naţional. Centrul naţional de stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19 din cadrul Institutului ‘Cantacuzino’ este complet autorizat şi avizat de către Autoritatea Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România, autoritatea naţională care are competenţă în domeniul medicamentului de uz uman”, a transmis Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19.
Luni, 15 februarie, a început vaccinarea cu AstraZeneca în România. Peste 142.000 persoane s-au programat pentru a se imuniza cu vaccinul produs de AstraZeneca.
Vaccinul produs de AstraZeneca este cel de-al treilea vaccin împotriva COVID-19 autorizat de Comisia Europeană, dupa Pfizer BioNTech și Moderna.
Vaccinul AstraZeneca este un vaccin monovalent compus dintr-un singur vector adenoviral modificat (un virus inofensiv), care transmite celulelor umane „instrucțiunile” necesare producerii proteinei Spike unice, specifică virusului care provoacă boala COVID-19.
După vaccinare, virusul vaccinului pătrunde în câteva celule umane. Acestea folosesc gena pentru a produce proteina spike. Apoi, sistemul imunitar recunoaște acest lucru ca un corp străin și reacționează formând anticorpi și celule T, care protejează în mod ideal împotriva infecției cu coronavirusul Sars-Cov-2.
Împotriva coronavirusul original, vaccinul AstraZeneca a atins o eficiență de 76 la sută în testele clinice, după prima doză. Administrat la 12 săptămâni sau mai multe după prima doză, rapelul ridică eficacitatea la 82 la sută.
La noi în țară, vaccinarea împotriva COVID-19 cu vaccinul AstraZeneca este recomandată pentru grupa de vârstă 18-55 de ani, cu posibilitatea creșterii acestui interval, în funcție de apariția noilor date științifice, a transmis Comitetul de coordonare a vaccinării.
Cetățeanul TV