DNA s-a supărat pe membrii Consiliului Superior al Magistraturii după ce la dezbaterile privind avizul pentru desfiinţarea Secţiei Speciale, aceştiau au spus că procurorii anticorupţie nu mai fac nimic. În replică, DNA spune că acestea sunt afirmații nejustificate, denigratoare la adresa activității Direcției Naționale Anticorupție și a procurorilor din cadrul acesteia.
„În ciuda atacurilor injuste, D.N.A. nu se va lăsa intimidată și va continua să își îndeplinească misiunea, să combată faptele de corupție care îi sunt atribuite în competență conform legii, cu respectarea garanțiilor procedurale prevăzute de lege și de normele internaționale pentru apărarea drepturilor omului.
CITEŞTE ŞI: Ministrul Justiţiei a trimis la Guvern proiectul de DESFIINŢARE a SIIJ
Dezbaterile de idei sunt întotdeauna binevenite, dar este de neînțeles înverșunarea cu care numele și activitatea instituției noastre sunt folosite în mod defăimător ca „muniție de război” în dispute care vizează modificări legislative sau exprimarea unor puncte de vedere divergente cu privire la sistemul judiciar. Totodată, am remarcat că în Plenul Consiliului Superior al Magistraturii se folosesc ca argumente concluziile unei hotărâri care nu are caracter definitiv, respectiv Hotărârea Plenului CSM nr. 225 din data de 15 octombrie 2019. Împotriva acesteia, D.N.A. a formulat acțiune în anulare, cauza fiind în prezent pe rolul Curții de Apel București, Secția de Contencios Administrativ și Fiscal. Or, inducerea în opinia publică a ideii că acele concluzii reprezintă adevărul, poate constitui o presiune la adresa judecătorilor care în prezent judecă acțiunea.
Direcția Națională Anticorupție este o instituție care îndeplinește o misiune importantă de combatere a corupției la nivel înalt și mediu, fenomen care pune în pericol valorile democrației și dezvoltarea economică a societății. Ca unitate de parchet, Direcția Națională Anticorupție își îndeplinește acest rol conform legii și în slujba cetățenilor”, transmite DNA.
CSM a dat aviz negativ pentru desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie şi s-a opus revenirii dosarelor cu magistraţi la DNA.
Cetățeanul TV