Cornel Dinu, fostul mare jucător de la Dinamo București, ar putea ajunge președinte de onoare la Chindia Târgoviște.
El a afirmat acest lucru în cadrul emisiunii “Liga DigiSport”, propunerea venind de la primarul orașului Târgoviște, Cristian Daniel Stan.
“Primarul care a câștigat la Târgoviște vrea să mă pună președinte de onoare la Chindia”
“Primarul care a câștigat la Târgoviște vrea să mă pună președinte de onoare la Chindia. Acolo m-am născut, acolo am făcut liceul, acolo m-am format. Târgoviștea e cam peste București. De la cinci ani recităm poezii patriotice, am trecut prin chinurile copilăriei adevărate, de a pune mâna pe carte”, a spus Cornel Dinu la Digi Sport.
Carieră impresionantă
Cornel Dinu are 72 de ani. El a început fotbalul la Metalul Târgoviște, iar la seniori a jucat numai la Dinamo, având 454 de meciuri în Liga 1, pentru care a marcat 53 de goluri. El a fost mai mulți ani căpitanul echipei naționale a României, pentru care a jucat de 75 de ori și a dat 7 goluri.
În carieră de antrenor, Cornel Dinu a antrenat-o pe CS Târgoviște între 1985 și 1987, dar și AȘA Târgu Mureș, Oțelul Galați, U. Cluj, FC Olt și Dinamo București. Cornel Dinu a fost și selecționer al României, dar și director tehnic la FC Național. În ultimii ani, el a fost administrator delegat al clubului Dinamo București.
Cetățeanul TV