Alexandru Stoica, primarul municipiului Slobozia, a fost deferit Justiției trimis de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual și instigare la fals intelectual.
În același dosar, au fost deferiți justiției alți trei funcționari din Primăria Slobozia: Gabriela Agripina Costea (secretar), George Corneliu Marian (șef Serviciu Urbanism), Aurelia Anica Esterka (arhitect-șef al municipiului Slobozia), informează Agerpres.
Potrivit anchetatorilor, cu prilejul emiterii unei autorizații de construcție ce avea ca obiect construirea unei stații de carburant în municipiul Slobozia, cei patru inculpați au atestat în mod necorespunzător adevărului existența tuturor acordurilor și avizelor necesare emiterii respectivei autorizații.
Procurorii mai susțin că Gabriela Costea, Corneliu Marian și Anica Esterka au acționat la instigarea primarului Alexandru Stoica.
Dosarul a fost trimis la Judecătoria Slobozia.
Cetățeanul TV