Combinatul siderurgic Liberty Galați, lovit de coronavirus. Liderii au fost anunțați că în luna aprilie tot personalul TESA va fi trimis în șomaj tehnic prin rotație. Se estimează reducerea sau închiderea temporară a unor capacități de producție din cauza lipsei de comenzi.
Liderii sindicatelor de la Liberty Galați au fost informați în cadrul teleconferinței susținute pe 31 martie de Bogdan Grecu, director general al Liberty Galați, Mihaela Crăciun, director Resurse Umane, în legătură cu efectele pe care le va avea pandemia de coronavirus asupra activității fostului colos siderurgic.
Mulți clienți au înaintat solicitări de oprire a livrărilor către Combinatul siderurgic Liberty Galați
Reprezentanții conducerii au afirmat că evoluția pandemiei Covid-19 este extrem de rapidă. Este aproape imposibil de anticipat amploarea fenomenului. Combinatul livrează preponderent în spațiul UE care este blocat la acest moment la toate nivelurile, în special sub aspect economic și social, dar și în Turcia, unde se constată o evoluție rapidă și de mare amploare a infectărilor cu noul coronavirus, au transmis reprezentanțiii conducerii.
„Activitatea unității noastre, dar și a clienților noștri, este afectată. Estimativ, se preconizează că după 3, până la 6 luni, să se vadă efectele reale asupra industriei siderurgice. Recesiunea este agresivă. Motiv pentru care mulți clienți ai noștri au înaintat solicitări de oprire a livrărilor”, a fost mesajul conducerii transmis liderilor de sindicat. El le-a comunicat membrilor de sindicat informațiile transmise de conducerea combinatului.
„Cea mai optimistă estimare privind perioada de revenire a economiei, în general, și a industriei siderurgice, în special, este de un an, până la chiar 3 (trei) ani. Sunt făcute toate eforturile posibile pentru menținerea actualei cote de piață, în perioadă delicată pe care Combinatul siderurgic Liberty Galați o traversează din cauza pandemiei de coronavirus„, le-a transmis Radu Nelu membrilor de sindicat.
Reduceri sau opriri de capacități de producție
Potrivit liderului de sindicat Radu Nelu, reprezentanții conducerii au afirmat că în cursul lunii aprilie ar fi preconizate reduceri. Sau chiar opriri de capacități de producție, în zona laminoarelor urmând a se lucra în campanii.
„Pentru depășirea acestui blocaj economic, producția va fi redusă considerabil. Evoluția va fi corelată în strânsă concordanță cu cererea potențialilor clienți. Pentru lucrătorii din sectoarele de activitate impactate de aceste măsuri, există varianta șomajului tehnic, susținută de stat. Se fac eforturi pentru ca, în cursul lunii aprilie 2020, tot personalul muncitor să fie menținut pe locurile de muncă. Lucrătorii care vor prelua activități curente executate în prezent de subcontractori. Acolo unde este posibil„
Tot personalul TESA intră în șomaj tehnic, din 13 aprilie. Laminorul de Benzi la Cald va merge cu un singur cuptor
Potrivit liderului de sindicat Radu Nelu, incepând cu 13 aprilie, tot personalul TESA va intra în șomaj tehnic. Acest lucru va fi valabil timp de cel puţin 3 zile (consecutiv), prin rotație. Acest lucru va fi decis de comun acord cu decizia șefului de departament vis-a-vis de perioadă. Măsura va fi aplicată doar pentru luna aprilie 2020 deocamdată. De la caz la caz vor exista zone sau sectoare de activitate în care lucrătorii vor intra sau nu în șomaj tehnic. Măsura șomajului tehnic sau alte măsuri care urmează a fi aplicate la nivelul Liberty Galați, se vor implementa cu respectarea prevederilor C.C.M. Dar și a legislației în vigoare.
Liderul Sindicatului Muncitorilor, Mihai Mihai, ne-a declarat că reprezentanții conducerii i-au informat că începând cu luna aprilie la Laminorul de Benzi la Cald (LBC) va funcționa doar un singur cuptor iar celelalte capacități de producție își vor adapta activitatea în funcție de nivelul de comenzi. „Singura decizie luată deocamdată privind șomajul tehnic este legată de personalul TESA„, ne-a declarat liderul de sindicat Mihai Mihai.
Sindicatele de la Combinatul siderurgic Liberty Galați au cerut condiții de șomaj tehnic mai avantajoase
„În discuțiile cu managementul, pentru situația aplicării măsurii șomajului tehnic, am înaintat solicitarea de acordare a unui procent mai mare de 75% din salariul de bază individual corespunzător locului de muncă ocupat. Argumentul principal s-a bazat pe necesitatea menținerii unui nivel optim de trăi pentru lucrătorii noștri. Conform cu nevoile inerente specifice aceastei perioade de criză extraordinară. Discuții punctuale pentru reglementarea acestei solicitări, vor avea loc cu reprezentanții lucrătorilor, semnatari ai C.C.M în vigoare„, a declarat Radu Nelu.
„Am solicitat acordarea măștilor de protecție tuturor lucrătorilor. Inclusiv pentru navetiștii sau personalul care vin la serviciu cu mașinile personale. Ni s-a promis că se fac eforturi pentru asigurarea tuturor mijloacelor, materialelor, dezinfectanților, echipamentelor de protecție. În prezent se confruntă cu reale dificultăți de aprovizionare din piață„, a mai spus liderul Radu Nelu.
Cetățeanul TV