Având în vedere ultimelele evoluții legate de zonele afectate de noul Coronavirus, dar și că România poate fi expusă la apariția de cazuri de infecție, Autoritatea pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a realizat un scurt ghid pentru consumatori ce conține recomandări ale autorităților naționale cu responsabilitate în domeniul prevenirii și limitării îmbolnăvirilor cu noul virus.
Informații generale:
În conformitate cu precizările Organizației Mondiale pentru Sănătate (OMS), Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animalelor (OIE) și ale Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CPCB), coronavirusurile sunt o familie de virusuri care provoacă diferite boli, de la o simplă răceală, până la afecțiuni mult mai grave, cum ar fi boli respiratorii acute.
Primul caz de infecție umană cu coronavirus (COVID-19) a fost înregistrat în China, la finalul anului 2019 și este o nouă tulpină ce nu a mai fost identificată anterior la om.
Noul coronavirus 2019 este acum denumit Sindrom Acut Respirator Sever – Coronavirus-2 (SARS-COV-2), iar boala asociată acestuia este legată de COVID -19.
Recomandările Ministerului Sănătății:
Spălați-vă mâinile de multe ori;
Evitați contactul cu persoane care sunt suspecte de infecții respiratorii acute;
Nu vă atingeți ochii, nasul și gura cu mâinile;
Acoperiți-vă gura și nasul daca strănutați sau tușiți;
Nu luați medicamente antivirale și nici antibiotice decât, în cazul, în care va prescrie medicul;
Curățați toate suprafețele cu dezinfectanți pe bază de clor sau alcool;
Utilizați masca de protecție doar, în cazul, în care suspectați că sunteți bolnav sau în cazul în care acordați asistență persoanelor bolnave;
Sunați la 112 dacă aveți febră, tușiți sau v-ați întors din China sau zonele în carantina din Europa de cel puțin 14 zile;
Animalele de companie nu transmit coronavirus.
Recomandările Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor:
Evitarea contactului cu persoanele care suferă de infecții respiratorii acute și interzicerea acestora de a veni în contact direct sau indirect cu animalele și produsele de origine animală;
Spălarea frecventă a mâinilor cu apă și săpun sau cu soluții dezinfectante, în special după contactul direct cu persoanele sau cu animalele bolnave;
Evitarea contactului neprotejat cu animalele din ferme sau cu animalele sălbatice;
Toate produsele de origine animală în stare crudă (carnea, organe, lapte, etc) trebuie manipulate cu grijă, pentru a evita contaminarea încrucișată cu alimente ce nu necesită gătire, conform bunelor practice de siguranță alimentară;
Gătirea termică a cărnii, ouălor, laptelui (produselor și subproduselor de origine animală);
Efectuarea de schimburi comerciale doar cu țările libere de Sindrom Acut Respirator Sever – Coronavirus-2 (SARS-COV-2).
(pentru actualizări consultați link-ul http://www.ansvsa.ro/ )
Recomandările Institutului Național de Sănătate Publică România (Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile):
Ședință CSAT pentru măsuri legate de coronavirus
Pentru călători:
Evitați orice călătorie ne-esențială !
Dacă călătoria este imperios necesară, evitați contactul cu persoane bolnave, în particular cu cele care prezintă simptome respiratorii, respectați o bună igienă a mâinilor și a alimentelor;
Călătorii cu simptome respiratorii acute (tuse, febră, dureri de gât, scurtarea respirației) care revin din cel puțin una din zonele afectate, sunt sfătuiți să își pună masca pe nas și gură, să sune la 112 și să se adreseze secției/spitalului de boli infecțioase cel mai apropiat, unde să menționeze medicului infecționist istoricul de călătorie.
S-a observat faptul că acest virus necesită un contact strâns pentru transmiterea interumană, dar nu este exclusă posibilitatea transmiterii și prin contact cu suprafețe /obiecte care au fost contaminate cu secreții respiratorii provenite de la o persoană infectată. Totuși, având în vedere rezistența redusă a coronavirusurilor în mediu, ele fiind virusuri fragile, se presupune că, și în cazul noului coronavirus, este foarte puțin probabilă transmiterea prin intermediul coletelor internaționale (via avion sau pe cale navală), ținând cont de timpul lung de procesare și transport.
Măsurile instituite de autorități pentru românii care vin din zonele afectate de coronavirus:
- La sosirea pe teritoriul României, toți călătorii asimptomatici din zonele afectate, respectiv Hubei (China), cele 11 localități din Italia, dar și persoanele care încă se mai află pe nava de croazieră Diamond Princess vor intra direct în carantină, pentru o perioadă de 14 zile.
- Celelalte persoane care vin din regiunile Lombardia și Veneto vor intra în izolare voluntară la domiciliu timp de 14 zile, la sosirea în România.
- Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
- Dacă fapta prevăzută în alin. (1) este săvârşită
Cetățeanul TV