Alegerea lui Teodor Meleșcanu la conducerea Senatului, în dezbaterea CCR

Alegerea lui Teodor Meleșcanu la conducerea Senatului, în dezbaterea CCR

Curtea Constituțională a României dezbate, astăzi, sesizarea de neconstituţionalitate a hotărârii Senatului de alegere a lui Teodor Meleşcanu ca preşedinte. Pe 10 septembrie, Meleşcanu a câştigat şefia Senatului, cu 73 de voturi.

Sesizarea a fost formulată  de parlamentari ALDE, PNL, PMP și UDMR. Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, imediat după ce Meleșcanu a fost ales în funcţia de preşedinte al Senatului că s-au încălcat prevederilor regulamentului și că va sesiza Curtea Constituţională a României.

„Sesizarea de neconstituționalitate a Hotărârii Senatului nr.36/2019 pentru alegerea președintelui Senatului, sesizare formulată de 33 de senatori, membrii ai Grupului parlamentar al Partidului Alianței Liberalilor și Democraților, ai Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal, ai Grupului parlamentar al Partidului Mișcarea Populară, ai Grupului parlamentar al Uniunii Democrate Maghiare din România, precum și de senatori neafiliați”, potrivit ordinii de zi afișate pe site-ul CCR.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.