Președintele PNL, Ludovic Orban, o acuză pe premierul Viorica Dăncilă că „pune în pericol interesele fundamentale ale românilor” pentru că nu merge în Parlament pentru a cere vot pe remanierea Guvernului, în urma ieșirii ALDE de la guvernare.
„O țară întreagă este luată ostatică de un premier iresponsabil care guvernează împotriva voinței românilor, împotriva poporului, împotriva normelor democratice și constituționale potrivit cărora Guvernul este cel supus controlului Parlamentului. Responsabilitatea pentru disfuncționalitățile care vor apărea este strict a premierului Dăncilă, care este obligată în mod expres de Constituție să ceară votul în Parlament. Responsabilitatea premierului stă și în faptul că nu s-a asigurat că miniștrii demisionari desemnează secretari de stat pentru a exercita atribuțiile curente ale titularului de portofoliu. Este un blocaj determinat de incompetența și habarnismul Vioricăi Dăncilă”, arată Ludovic Orban.
„Nimeni altcineva, nici măcar președintele Klaus Iohannis, nu poate acționa în locul premierului”, continuă președintele PNL. El adaugă că șeful statului nu este obligat să numească miniștri, în condițiile în care nu trece printr-o remaniere simplă, ci este vorba despre schimbarea compoziției politice a Executivului, iar premierul trebuie să meargă în Parlament.
„Mai mult decât atât, premierul trebuia să se prezinte de îndată în Parlament, imediat după eliberarea din funcție a miniștrilor interimari. Chiar dacă în Constituție nu este prevăzut explicit un termen pentru solicitarea votului Parlamentului, singurul reper nu poate fi altul decât cel de 10 zile, referitor la momentul în care un premier desemnat cere votul de încredere al Parlamentului. Asimilarea acestui termen, care este o practică folosită de CCR în astfel de situații, o obligă pe Viorica Dăncilă să se prezinte în Parlament cel târziu luni, 9 septembrie, adică la maximum 10 zile de la momentul publicării în Monitorul Oficial a decretelor pentru eliberarea din funcție a miniștrilor”, arată Ludovic Orban.
Declarațiile sale vin după ce președintele Klaus Iohannis a respins propunerile de miniștri interimari transmise de premier după ce miniștii ALDE au demisionat. Iohannis i-a solicitat premierului să meargă în Parlament pentru a obține votul legislativului.
În replică, Viorica Dăncilă l-a acuzat pe Iohannis că „face un abuz de putere și continuă blocarea activității Guvernului”.
Cetățeanul TV