Elevii unei şcoli din Caraş-Severin vor studia în locuinţa învăţătorului din sat. 27 de şcoli din judeţ nu au autorizaţie sanitară înainte de începerea cursurilor, şapte dintre acestea pentru că încă au toaleta în curte.
Inspectorul şcolar general al judeţului Caraş-Severin, Marius Cornici, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că înainte de începerea noului an şcolar, 27 de unităţi de învăţământ nu au autorizaţie sanitară de funcţionare. Dintre acestea, şapte şcoli, toate aflate în mediul rural, încă au WC în fundul curţii.
„Avem 27 de unităţi fără aviz sanitar şi undeva la 32 de şcoli care nu au autorizaţie ISU de securitate la incendiu. O parte din şcoli sunt cuprinse pe diferite programe de finanţare, cu scopul modernizării. Nu sunt probleme majore legate de debutul anului şcolar, stăm mai bine faţă de anul trecut din punct de vedere al condiţiilor. De asemenea, avem şapte şcoli care nu au autorizaţie sanitară pentru că încă au WC în curte, toate sunt în mediul rural. În acest moment, cele şapte şcoli se află în diferite etape de investiţii, pentru a le reabilita”, a afirmat Marius Cornici.
Totodată, inspectorul şcolar general al judeţului Caraş-Severin a declarat că elevii care învaţă la şcoala primară din satul Cănicea, comuna Domaşnea, vor fi nevoiţi să înceapă cursurile în casa învăţătorului.
La nivelul judeţului Caraş-Severin funcţionează 129 de unităţi de învăţământ în 399 de clădiri.
Cetățeanul TV