vineri, noiembrie 22, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăLiderul senatorilor PNL: Bugetarii trebuie să accepte să muncească fără vouchere, tichete...

Liderul senatorilor PNL: Bugetarii trebuie să accepte să muncească fără vouchere, tichete de vacanţă şi pensii speciale

-

Liderul senatorilor PNL Florin Cîţu a declarat că salariile bugetarilor sunt duble comparativ cu cele din sectorul privat. Liberalul a precizat că, în acest context, bugetarii trebuie să fie de acord să lucreze fără a primi vouchere, tichete de vacanţă, sporuri şi pensii speciale

„Vine momentul adevărului! În medie salariile nete ale bugetarilor sunt duble faţă de cele din sectorul privat. DUBLE! Dar comparaţia nu este corectă. Nu surprinde toate informaţiile. Bugetarii primesc tichete de vacanţă, tot felul de sporuri, zile libere şi cel mai important siguranţa că indiferent de cât prost îşi fac meseria nu pot să concediaţi. Tot ce primesc în plus bugetarii este susţinut de taxe plătite de privaţi”, a scris Florin Cîţu, pe Facebook.

Liberalul mai spune că bugetarii sunt privilegiaţii societăţii, iar toţi românii, atât cei din ţară cât şi cei din diaspora lucrează pentru ca bugetarii să trăiască bine.

„Este clar că bugetarii sunt privilegiaţii societăţii. Fără niciun dubiu. Trebuie să avem curajul să recunoaştem TOŢI acest lucru. Restul românilor, din ţara şi din străinătate, muncesc pentru că bugetarii să trăiască bine, chiar dacă majoritatea sunt praf la locul de muncă. (Există o parte dintre bugetarii care merită fiecare leu pe care îl primesc. Ei sunt singurii care rămân în guvernarea liberală.) O DISCRIMINARE nenorocită care trebuie să dispară din societate. AJUNGE!!!”, a completat Cîţu.

Liderul senatorilor PNL propune două soluţii pentru a remedia situaţia din sectorul public.

„Sunt două soluţii pentru a elimina acesta discriminare promovată şi susţinută de guvernele socialiste. Dacă bugetarii vor să-şi păstreze aceste beneficii atunci trebuie să accepte să plătească taxe mai mari pe venit decât cei din sectorul privat. Nu este o soluţie optimă. Taxele distorsionează comportamentul şi am avea alte probleme neprevăzute. Ar funcţiona doar în cazul pensiilor speciale şi al veniturilor din prezenţa în diferite consilii de administraţie- adică taxarea sinecurilor.

Rămâne această soluţie. Bugetarii trebuie să accepte să muncească fără vouchere, tichete de vacanţă, tot felul de sporuri, pensii speciale şi mai ales trebuie să accepte să fie concediaţi atunci când nu-şi fac treabă. A lucra în sectorul public nu trebuie să mai arate că un premiu. Că şi cum cel care ajunge acolo a câştigat la loterie şi este aranjat pe viaţă. Este inadmisibil să dai şpagă să lucrezi în sectorul public când economia privat importă forţă de muncă din exterior! Acest sistem bolnav şi falimentar implementat de PSD+ALDE DISPARE cu venirea liberalilor la guvernarea României!”, a explicat liberalul.

Florin Cîţu mai atrage atenţia că reprezentanţii Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză încă nu au public estimările de vară, cu toate că avem deja o rectificare bugetară, iar datele trebuiau publicate în luna iulie.

„CNSP (Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză – n.r.) încă nu a publicat estimările de vară deşi avem o rectificare bugetară. Trebuiau publicate în iulie. Sigur şi-au încasat salariile. Le-au încasat şi atunci când NU au făcut studiu de impact pentru legea salarizării, legea pensiilor, OUG 114 etc. Curtea de Conturi nu a investigat execuţia bugetară de anul trecut, nici pe cea de acum doi ani şi nu dă semne că vrea să investigheze această rectificare bugetară. Dar salariile le primesc. La fel şi pensiile speciale. ANAF… trebuie restructurat din temelii. Zilnic primesc de la cetăţeni exemple de abuzuri ale funcţionarilor ANAF. Abuzuri pentru care aceştia nu plătesc niciodată”, mai afirmă Cîţu.

Cetățeanul TV

1 COMENTARIU

  1. Bă mizerie, dublează în privat, lasă bugetarii! Nu le convine că trebuie să plătească, să-și închidă afacerea și să se ducă la interviuri să-și caute de muncă. Să vadă și patronul cum e să trăiască din salariul mizerabil pe care îl dă angajaților.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

AEP şi-a cumpărat masă cu 32.000 de euro şi scaune cu câte 500 de euro unu

0
Biroul Electoral Central și Autoritatea Electorală Permanentă au cumpărat la finalul lunii trecute, în toiul pregătirilor pentru alegerile prezidențiale și parlamentare, o masă în valoare de peste 32.000 de euro și 32 de scaune cu 500 de euro bucata...