O alianță Carmen Avram-Rareș Bogdan pare să se contureze la Bruxelles, unde cei doi eurodeputați PSD, respectiv PNL fac front comun în fața lui Dacian Cioloș.
Europarlamentarul PSD Carmen Avram a primit susţinerea lui Rareş Bogdan, europarlamentar PNL, legat de mandatul din cadrul Comisiei AGRI.
Cei doi par că şi-au dat mâna la Bruxelles, chiar dacă reprezintă PSD, respectiv PNL, spunând că vor demasca marionetele puse în poziţii importante, care reprezintă interesele altor state, nu ale României.
„Am ales Comisia AGRI, unde din câte se pare am şanse de 99% să fiu membru plin. Vor fi redeschise nişte dosare care vor trebui renegociate, foarte importante pentru noi, inclusiv legat de subvenţie, unde Franţa vrea să ne lase fără subvenţii la ferme mai mari de 500 de hectare. Şi aici va fi o bătălie grea. Din păcate, aflu că domnul Ciolos îşi doreşte foarte mult această comisie şi chiar vrea să o prezideze. Având în vedere trecutul lui de comisar, când a negociat foarte prost cu România, cred că voi avea de dus o bătălie foarte grea. Va fi prima dată când voi fi în această situaţie de a negocia pentru ţara mea şi voi păstra în minte România şi chipul fermierilor pe care i-am întâlnit în campania electorală. Îmi doresc să mişcăm lucrurile pentru România”, a spus Carmen Avram la Antena 3.
„Nimeni de la Bruxelles nu negociază pentru Europa, ci pentru propria ţară. Am văzut cum negociază pentru propria ţară. Noi trebuie să ţinem minte cî suntem aici să ajutăm România şi prin ea întreaga Europa”, a mai spus Carmen Avram.
Alianță Carmen Avram-Rareș Bogdan. Liberalul îl critică pe Cioloș
Invitat în cadrul emisiunii de la Antena 3, europarlamentarul PNL Rareş Bogdan i-a arătat susţinere lui Carmen Avram.
„Va avea aliaţi în rândul celor doi europarlamentari PNL din grupul PPE care vor face parte din comisie. Pe unul îl cunoaşte- dl. Motreanu, a fost şi ministrul Agriculturii, şi celălalt este Daniel Buda, care are mare experienţă în PE. Ambii vor fi acolo, unul va fi vicepreşedinte”, a spus Rareş Bogdan.
Totodată, liberalul a vorbit critic despre politica lui Macron şi implicit Dacian Cioloş. „Mă bucur că a atins subiectul Franţa, pentru că Macron reuşeşte cu 21 de europarlamentari să întoarcă Europa cu susul în jos şi să impună cu ajutorul lui Dacian Cioloş şi al celor din USR-PLUS să impună o nouă politică. Unul dintre proiectele lui Macron este extrem de periculos pentru România. Este legat de o nouă politică agricolă care îl va afecta direct pe fermierul român şi va afecta fondurile de coeziune, pentru că vrea tăierea fondurilor de coeziune. Lucrul acesta va lovi direct în România dacă el îşi va impune punctul de vedere”, a mai spus Rareş Bogdan.
Acum se pune de o alianță Carmen Avram-Rareș Bogdan.
Cetățeanul TV