duminică, noiembrie 24, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăAgenda zileiDăncilă a propus o ordonanță de urgență prin care Petre Daea devine...

Dăncilă a propus o ordonanță de urgență prin care Petre Daea devine de astăzi ministrul care va controla presa și sondajele

-

Pe agenda de astăzi a ședinței de guvern este și un proiect de ordonanță de urgență prin care Ministerul Agriculturii primește dreptul de a încheia contracte prin procedură simplificată pe perioada cât România va deține Președinția Uniunii Europene, dar și după acest moment. Prin acest text, ministerul condus de Petre Daea are acum oportunitatea de a organiza evenimente, de a face sondaje, de a derula campanii media cu cine dorește, prin încredințare directă. Bugetul de care va dispune, deși nu este trecut în textul ordonaței, ar putea ajunge ușor la 20 de milioane de euro, conform unor informații obținute pe surse.

Ca o răsplată că l-a trădat pe Paul Stănescu, fostul vicepremier și omul care l-a susținut să ajungă în guvern, ministerul condus de Petre Daea poate primi de astăzi dreptul, la propunerea Vioricăi Dăncilă, de a cheltui fonduri publice după bunul plac. Motivul este că România se va afla în primele șase luni ale lui 2019 la Președinția Consiliului Uniunii Europene, iar contractele trebuie încheiate în regim de urgență.

În acest sens, în ședința de astăzi, care trebuie să înceapă de la ora 15.00, a guvernului condus de Viorica Dăncilă se află și un proiect de ordonanță de urgență prin care Ministerul Agriculturii poate desfășura în regim de urgență acțiuni de promovare și informare privind politicile din domeniul agriculturii și dezvoltării rurale. Vezi aici ordinea de zi.

Miza ordonanței: Daea poate deveni un ministru al controlului presei

„Chiar dacă se precizează că ar fi vorba doar de acțiuni de promovare din domeniul agriculturii și dezvoltării rurale, aria contractelor trecute în textul ordonanței este așa de mare, încât cred că Petre Daea va deveni ministrul prin care va fi controlată presa în următoarele șase luni. Altfel, nu înțeleg cum Ministerul Agriculturii va putea încheia contracte de sondare a opiniei publice, de organizare de evenimente, spectacole, campanii media prin încredințare directă sau cerere de ofertă”, ne-a precizat un fost demnitar din Ministerul Agriculturii.

Motivele: pentru binele partnerilor din UE

Ordonanța de Urgență propusă de Viorica Dăncilă, care o și semnează, ar fi motivată prin faptul că „la 1 ianuarie 2019, România va prelua, pentru șase luni, responsabilitatea Președinției Consiliului Uniunii Europene”.

„Neadoptarea în regim de urgență a unor măsuri poate determina un blocaj în respectarea calendarului evenimentelor și a anagajamentelor asumate și obligatorii, destinate promovării politicilor publice aplicate în domeniul agriculturii și dezvoltării rurale în rândul omologilor din Comisia Europeană, din Reprezentanțele Permanente ale statelor membre. precum și în rândul experților din instituțiile europene, fapt ce poate afecta în mod negativ imaginea țării”.

Practic prin această ordonață se modific o altă ordonață, nr. 92 din 2011, prin care se stabileau tipurile de acțiuni de informare și promovare pe care Ministerul Agriculturii le putea desfășura.

Ce s-a schimbat, printre altele, se poate cheltui fără ordin de ministru

Practic, Ministerul Agriculturii poate oferi contracte, deși nu are sume de bani încă bugetate. Conform unor surse care ne-au oferit informatii care nu au putut fi verificare, bugetul de care va beneficia Petre Daea și ministerul său va ajunge la 20 de milioane de euro.

În textul ordonanței adoptate în 2011 „Se autorizeaza Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale să organizeze acțiuni de informare privind politicile aplicate în domeniul agriculturii si dezvoltarii rurale, în plan intern și international, cu incadrarea în prevederile bugetare anuale aprobate la capitolul 83.01 „Agricultura, silvicultură, piscicultura și vânătoare”, titlul 20 „Bunuri și servicii”.

Tot în documentul din 2011, se stipula că aceste acheltuieli „se vor aproba prin ordin al ministrului Agriculturii și Dezvoltarii Rurale, cu respectarea prevederilor legale”

În varianta care probabil va fi aprobată astăzi, aceste prevederi au fost înlăturate. „Articol unic – Anexa la Ordonan’a de urgență a Guvernului nr.92/2011 pentru aprobarea organizării unor acțiuni de informare și promovare privind politicile aplicabile în domeniul agriculturii și dezvoltării rurale, în plan intern și internațional, (…) se modifică și se înlocuiește cu anexa la prezenta ordonanță de urgență”.

Tipurile de actiuni si cheltuieli care pot fi efectuate sunt prevazute in anexa care face parte integranta din prezenta ordonanta de urgenta.”

Apoi, lista contractelor și cheltuielilor pe care ministerul condus de Petre Daea le poate încheia cu orice firmă dorește crește.
Astfel, Ministerul Agriculturii poate realiza contracte prin încredințare pentru: știri media, campanii media, evenimente, spectacole, sondaje de opinie, materiale de promovare etc.

Specialist: nu mai e nevoie de licitație

Unul dintre cei mai buni specialiști în domeniul achizițiilor publice ne-a explicat că prin această ordonanță, Ministerul Agriculruii și Petre Daea nu trebuie să mai organizeze licitații pentru a acorda un contract pentru promovare unui trust de presă. „Poate oferi un contract unei televiziuni, spre exemplu, prin încredințare directă sau prin cerere de ofertă. Nu are nevoie să mai facă selecție de oferte și s-o aleagă pe cea mai bună”, este opinia specialistului.

Petre Daea, Viorica Dăncilă sau reprezentanți ai guvernului nu ne-au transmis până la acest moment dacă și alte ministere au primit sau vor primi dezlegare la încredințari de contracte fără licitație sau doar ministerul condus de Petre Daea este cel mai norocos. În acest caz, prin acest minister se vor direcționa de către guvern banii către presă, instituțiile de sondare a opiniei piblice în anul 2019.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Peste 80 de incidente reclamate la vot până la ora 14: Ce fapte s-ar fi săvârşit

0
Reprezentanții MAI vin cu noi date despre incidentele electorale petrecute până la ora 14, la primul tur al alegerilor prezidențiale. CITEŞTE ŞI: Ceauşescu, amendat după ce l-a făcut borfaş pe Iohannis când a mers la vot "De la începerea votării, au...