Un nou cutremur, cu magnitudinea 3,5 pe scara Richter, s-a produs vineri dimineaţă în judeţul Vrancea.
Seismul a avut loc la ora 05,24, la adâncimea de 127,4 kilometri, potrivit Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului.
În această săptămână au avut loc mai multe seisme. Joi, în judeţul Buzău s-a produs un cutremur cu magnitudinea 3,2, iar în noaptea de luni spre marţi s-au înregistrat trei cutremure, cel mai puternic dintre ele – cu magnitudinea 3,9 – având loc tot în judeţul Buzău.
Cel mai puternic cutremur din acest an s-a produs la data de 8 februarie, în Vrancea, şi a avut magnitudinea 5, fiind resimţit şi la Bucureşti.
Cetățeanul TV