Federaţia Patronală din Turismcă nu este de acord cu controalele din ultima perioadă ale comisarilor de la Protecţia Consumatorilor pentru că duc la crearea unei imagini negative în domeniu.
Preşedintele FTRP a declarat jurnaliştilor, marţi seară, la inaugurarea unui hotel de cinci stele în nordul staţiunii Mamaia, că nu este de acord cu controalele din ultima vreme ale reprezentanţilor de la Protecţia Consumatorilor. Premierul Mihai Tudose, Liviu Dragnea, ministrul Turismului, Mircea Dobre, dar şi primari din judeţul Constanţa au fost prezenţi, marţi, la o întâlnire cu investitorii din turism, după care au asistat la inaugurarea unui hotel de cinci stele în nordul staţiunii Mamaia.
“Controalele sunt o modă care văd că a dispărut, dar cu ultimele făcute de OPC nu sunt de acord. Ei controlează zece hoteluri, găsesc la un hotel nereguli, fac din asta mare tam-tam ca să arate şefilor că ei fac treabă, dar indirect ne fac imagine negativă. Normal ar fi dacă am fost la zece hoteluri, iar nouă sunt în regulă, pe comunicatul de presă să spună cele nouă hoteluri sunt OK, dar unul nu este în regulă, încât presa să aibă ce spune, şi ştiri negative şi ştiri pozitive”, a afirmat Mohammad Murad.
La rândul său, premierul Mihai Tudose a spus că este de acord cu verificările făcute cu bună-credinţă în interesul cetăţeanului şi al turismului, dar nu îi plac cei care taie în carne vie şi acolo unde nu este cazul. “Atât timp cât aceste armate de oameni în control, în verificări, vor acţiona cu bună-credinţă şi pentru interesul cetăţeanului şi al turismului sunt perfect de acord. Nu îmi plac acei eroi de peste noapte care se trezesc foarte brusc că ei sunt salvatorii naţiei şi care taie în carne vie chiar şi acolo unde nu e cazul, neaplicând nici legislaţia în vigoare pe legea prevenţiei. Bineînţeles acolo unde sunt cazuri flagrante, cu alimente stricate, spaţiu de cazare de orice altceva numai de turist nu, evident că măsurile drastice se impun şi pot fi date şi ca exemplu”, a răspuns premierul.
Cetățeanul TV
Ce face arabul ne invata pe noi regulile de informare.Asa o fi la ei la arab,i la noi europenii cetateanul trebuie informat cu tot si in toate.Despre domnul seco prim ministru numai laude, domnule te pricepi sa le innchizi gura celor ce trebuie sa ne apere de neregulile din turism si nu numai.Daca taceai filozof ramineai.