Dan Diaconescu scapă de închisoare în dosarul în care este judecat pentru relații intime cu două minore. Curtea de Apel Constanța a decis strămutara procesului. Sentința penală este desființată, iar procesul penal va fi reluat.
Curtea de Apel Constanţa s-a pronunțat în privința strămutării dosarului în care Dan Diaconescu este acuzat de act sexual cu un minor. El a fost condamnat de Judecătoria Constanţa la opt ani şi patru luni de închisoare, pentru act sexual cu un minor în formă continuată şi folosirea prostituţiei infantile în formă continuată.
Dan Diaconescu a cerut strămutarea procesului, iar magistrații din cadrul Curții de Apel i-au acceptat cererea. Potrivit sentinței, procesul se va judeca la Judecătoria Tulcea. Astfel, sentința penală este desființată, iar procesul penal va fi reluat.
În baza dispoziţiilor art.71 din Codul de procedură penală în referire la art. 74 din Codul de procedură penală admite cererea de strămutare a judecării cauzei penale ce face obiectul dosarului cu nr. 20152/212/2023 al Judecătoriei Constanţa, formulată de petentul-inculpat Diaconescu Cristian Dan şi strămută judecarea cauzei penale, ce face obiectul dosarului cu nr. 20152/212/2023 al Judecătoriei Constanţa la Judecătoria Tulcea. În baza art. 74 alin. 3 din Codul de procedură penală menţine numai dispoziţiile Judecătoriei Constanţa privind menţinerea măsurii preventive a controlului judiciar, faţă de inculpatul Diaconescu Cristian Dan, judecarea cauzei penale, urmând a fi reîncepută de Judecătoria Tulcea, de la momentul sesizării instanţei cu actul de inculpare, astfel că va fi reluată procedura în cameră preliminară. În baza art. 74 alin.5 din Codul de procedură penală, ca efect al admiterii cererii de strămutare a dosarului penal cu nr. 20152/212/2023, de la Judecătoria Constanţa la Judecătoria Tulcea, sentinţa penală cu nr.159/12.02.2025 a Judecătoriei Constanţa este desfiinţată”, arată decizia instanței.
Cetățeanul TV