Un autobuz şi un autoturism au luat foc marţi seara în urma unei coliziuni în trafic pe Şoseaua Alba Iulia, la ieşirea din municipiul Sibiu spre comuna Cristian.
Traficul rutier a fost blocat, a anunţat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu, Elena Welter. Un bărbat a decedat şi un altul a fost rănit, după ce un autoturism a intrat într-un autobuz cu trei persoane. Ambele vehicule au luat foc în urma coliziunii, a anunţat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu, Elena Welter, potrivit stiripesurse.ro.
„Din primele cercetări efectuate s-a stabilit că o persoană aflată la volanul unui autoturism condus spre centrul municipiului ar fi pierdut controlul direcţiei de deplasare, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autobuz de transport public, condus pe sensul opus de către un bărbat în vârstă de 47 de ani, din Tălmaciu. Imediat după impact cele două vehicule au luat foc. Din păcate, persoana care conducea autoturismul a decedat. Până în prezent, nu s-a putut stabili identitatea acestei persoane. Şoferul autobuzului a suferit vătămări corporale şi a fost transportat la spital conştient.
În momentul producerii accidentului, în autobuz se aflau 2 pasageri care s-au autoevacuat şi nu au suferit vătămări corporale. Poliţiştii Biroului Rutier Sibiu efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzei şi împrejurărilor exacte în care s-a produs acest accident, în cadrul unui dosar penal care vizează săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, respectiv vătămare corporală din culpă”, a explicat Elena Welter.
Cetățeanul TV