joi, decembrie 5, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăMinisterul de Interne vrea să schimbe procedurile de control intern

Ministerul de Interne vrea să schimbe procedurile de control intern

-

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a iniţiat un ordin prin care urmează să schimbe şi să simplifice modul în care se efectuează controlul intern, astfel încât procedurile să fie finalizate şi în situaţia în care persoanele vizate lipsesc – sunt în concediu, internaţi sau în misiune.

”Aspectul principal avut în vedere la elaborarea noului proiect de ordin privind executarea controalelor în Ministerul Afacerilor Interne îl reprezintă punerea în aplicare a principiului operativităţii, care presupune efectuarea şi finalizarea la timp şi în mod complet a activităţilor specifice de control, într-o manieră cât mai simplificată, în vederea înlăturării disfuncţionalităţilor constatate”, se arată în referatul de aprobare publicat de MAI, potrivit adevarul.ro.

Ministerul Afacerilor Interne mai arată că ordinul supus consultării prin transparenţă decizională urmează să permită comisiei de control să facă verificări chiar şi atunci când angajaţii vizaţi sunt în concediu medical, de odihnă sau se află în misiune.

”În cazul în care personalul supus controlului se află în concediu de odihnă, în concediu medical, este internat în spital, este în misiune, delegaţie, detaşat ori în alte situaţii obiective, controlul se realizează în lipsa acestuia”, se arată în documentul citat.

Proiectul de act normativ le impune norme de conduită atât celor care efectuează controlul, cât şi persoanelor verificate „fiindu-le interzis să recurgă la ameninţări, intimidări, promisiuni ori violenţe, inclusiv asupra petenţilor sau martorilor, cu scopul de a obţine mărturisiri, rapoarte sau declaraţii ori de a influenţa rezultatul unor verificări sau constatări”.

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Tot mai mulţi copii ajung la spital după o provocare pe TikTok

0
Trei copii, cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani, au ajuns la Spitalul Judeţean Arad, din cauza provocării "Superman Challenge" de pe TikTok.Copiii sunt din localităţi diferite şi au suferit numeroase fracturi, doi având nevoie de operaţie. CITEŞTE ŞI:...