vineri, martie 14, 2025

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăSfârșit cumplit pentru doi bărbați din Botoșani

Sfârșit cumplit pentru doi bărbați din Botoșani

-

Doi bărbaţi au fost găsiţi morţi într-o casă cuprinsă de flăcări, în localitatea Mitoc, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani.

Casa şi un adăpost de animale au fost cuprinse de flăcări, iar vecinii au sunat după ajutor. În incendiu au ars şi patru vaci, potrivit stiripesurse.ro

„La faţa locului s-au deplasat trei echipaje din cadrul Punctului de Lucru Coţuşca şi Staţiei de Pompieri Săveni, cu două autospeciale de stingere şi ambulanţa SMURD, Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Mitoc şi un echipaj de la SAJ. Locuinţa ardea generalizat, acoperişul fiind prăbuşit în interior, iar adăpostul de animale era cuprins de flăcări parţial. Întrucât existau informaţii că doi bărbaţi, în vârstă de 65 de ani, respectiv 60 de ani, care aveau grijă de gospodărie, ar putea să fie în interiorul casei, pompierii au început căutările, concomitent cu acţiunea de stingere. Din nefericire, aceştia au fost găsiţi decedaţi, într-una dintre camere, sub dărâmături”, au precizat oficialii ISU Botoşani.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri