Călin Georgescu a avut o primă reacție după hotărârea Curții Constituționale de a-i respinge definitiv candidatura la alegerile prezidențiale.
CITEŞTE ŞI: georgescu
„Dacă doriți să susțineți orice persoană prin semnarea unor noi liste de candidatură, vă rog să o faceți cum vă dictează conștiința”, a spus el. El a mai susținut că „misiunea” sa a fost îndeplinită, pentru că a „expus demonul în toată hidoşenia lui”.
Prima reacție a fost la Realitatea Plus, postul de televiziune care l-a susținut intens, apoi Georgescu a postat un mesaj video și pe Facebook.
„Sistemul nu acceptă pe nimeni din afara lui”
„În această campanie, în această chemare, așa cum am numit-o, nu despre mine a fost vorba vreodată. Pentru mine ați contat voi, poporul, nu eu. Nu a fost și nu este vorba despre omul Călin Georgescu, putea fi oricare altă persoană. Sistemul nu acceptă pe nimeni din afara lui. De aceea, eu am spus că nu schimbăm omul, ci schimbăm sistemul. Practic, oricare dintre voi ar fi fost în locul meu ar fi putut ajunge Președinte spunând adevărul și dorind binele acestei țări – desigur, însă, sistemul nu l-ar fi acceptat pe baza acestor idei și pe baza acestui discurs. Pentru prima dată în 35 de ani, eu alături de voi am venit și am spus adevărul, am vorbit despre corupție, despre drepturile îngrădite ale poporului, despre umilințele și nedreptățile la care suntem supuși și, cel mai important, am venit cu soluțiile prin programul de țară «Hrană, Apă, Energie»”, a declarat Călin Georgescu.
El a susținut că a fost și vrea să rămână „un președinte al păcii” și că a vrut „ca Bucureștiul să fie capitala păcii și România să fie o Elveție a Răsăritului”.
„Ca să ajungem acolo este nevoie să privim realitatea în ochi (…). Am spus că vreau să vină românii de peste hotare înapoi acasă și cred că acolo cred că am supărat cel mai tare interesele Uniunii Europene, pentru că ei nu vă vor înapoi acasă, au nevoie de salahori în toate domeniile de activitate”, a continuat Călin Georgescu.
Cetățeanul TV