Polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Găești au fost sesizați luni dimineață cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 61.
Potrivit anchetei oamenilor legii, s-a constatat că un bărbat, de 55 de ani, cetățean turc, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule pe DN 61, în afara localității Petrești, ar fi intrat pe sensul opus de deplasare, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 40 de ani, din comuna Mogoșani. În urma impactului, șoferul și doi pasageri, de 21 și 25 de ani, din comuna Petrești, au fost răniți, fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Detașamentul de Pompieri Găești a intervenit cu două autospeciale de stingere cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD, Detașamentul de Pompieri Titu intervenind cu o autospecială de descarcerare. Serviciul de Ambulanță Județean Dâmbovița a intervenit cu două echipaje.
Cetățeanul TV