Conflict într-o familie din comuna Băleni. Un bărbat a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, după ce și-a lovit fratele cu un obiect contondent, duminică noaptea.
„La data de 3 martie a.c., în urma cercetărilor efectuate de polițiștii Secției nr. 2 Poliție Rurală Băleni, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, un bărbat de 49 de ani, din comuna Băleni, a fost reținut pentru 24 de ore pe bază de ordonanță. Din investigațiile efectuate a reieșit că, la data de 3 martie a.c., în jurul orei 02.35, bănuitul, în timp ce s-ar fi aflat pe raza localității Băleni-Români, l-ar fi agresat fizic, cu un obiect contondent, pe fratele său, de 33 de ani”, a transmis IPJ Dâmbovița. Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, în cadrul unui dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie, pentru dispunerea măsurilor prevăzute de lege.
Cetățeanul TV