Alianţa pentru Unirea Românilor organizează un miting sâmbătă, în Piaţa Victoriei din Capitală, împotriva Guvernului Ciolacu.
UPDATE: La protest a ajuns și Călin Georgescu, însoțit de soția sa.
„Ştiu cât efort aţi făcut să veniţi din toate coluţurile ţării, din străinătate. Nu putem fi liberi decât dacă suntem uniţi, sistemul a încercat să ne dezbine dar asta ne-a unit şi mai mult. Ne vom lua ţara înapoi, fără corupţie, fără securişti. Ciocoii vechi şi noi vor să îmi blocheze din nou candidatura, eu vreau să fiu judecat de voi toţi, prin votul vostru liber, e dreptul vostru să decideţi pe cine alegeţi, nu altcineva”, a transmis Călin Georgescu.
UPDATE: Un grup de manifestanți a forțat cordonul de jandarmi, cu scopul de a pătrunde pe carosabil. Jandarmii au intervenit prompt și au reușit să oprească această presiune asupra dispozitivului adoptat.
Jandarmii au indenficat un bărbat cu cetățenie poloneză, care se afla sub control judiciar, având aplicată și măsura interzicerii de a participa la adunări publice. El avea în jurul taliei și un obiect vestimentar la capătul căruia se afla un cuțit de mari dimensiuni.
George Simion a cerut participanţilor la protest să fie pașnici și să colaboreze cu autoritățile. El spune că se așteaptă la cel puțin 100.000 de protestatari.
„Avem două obiective în protestul nostru de azi: o dată, să revenim la democraţie, la cursul democratic, să susţinem alegerile libere şi să protestăm contra guvernului, este un protest anti-guvernamental, să cerem demisia lui Marcel Ciolacu”, a afirmat George Simion.
Brigada Rutieră a arătat că marşul se va desfăşura pe banda I de circulaţie, sub îndrumarea forţelor de ordine, pe următorul traseu: Piaţa Universităţii – Bd. Nicolae Bălcescu – Piaţa Romană – Bd. Gheorghe Magheru – punct final Piaţa Victoriei (alveola centrală).
În funcţie de numărul participanţilor, Brigada Rutieră va adopta măsuri de restricţionare a traficul rutier în dinamică.
De asemenea, Brigada Rutieră va dispune măsuri de fluidizare a traficului şi de prevenire a accidentelor de circulaţie şi solicită conducătorilor de autovehicule să circule cu prudenţă, să păstreze o distanţă suficientă pentru a putea frâna în condiţii de siguranţă, să nu oprească ori să staţioneze decât în locurile special amenajate şi să respecte semnalele şi indicaţiile poliţiştilor rutieri.
„Pietonilor le recomandăm să se deplaseze doar pe trotuare, traversarea străzii să o realizeze doar prin locurile special amenajate şi la culoarea verde a semaforului electric, după ce s-au asigurat temeinic, iar conducătorii de vehicule le-au înţeles intenţia de a traversa”, a arătat sursa citată.
Cetățeanul TV