Un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din Vaslui, a fost condamnat după ce a sunat la 112 de de 935 de ori pe parcursul a patru luni.
El a anunțat și dispecerul că vrea să omoare un polițist. Bărbatul a sunat la 112, declarând că vrea să-l omoare pe șeful de post dintr-o comună din apropierea municipiului Huși, potrivit stiripesurse.ro.
Supărat că polițistul ar fi spart un geam în timpul unei intervenții pentru punerea în aplicare a unui mandat de arestare preventivă, bărbatul a vrut să se răzbune. Folosind o cartelă prepaid, el a sunat de mai multe ori la Numărul Unic de Urgență, dându-se drept diferite persoane și lansând amenințări grave. În timpul convorbirilor, el susținea că nu va fi pedepsit, deoarece poate demonstra că este „nebun”.
În august 2023, bărbatul a devenit tot mai agresiv. El le-a spus operatorilor de la 112 că în acea noapte va face crima, subliniind că știe unde locuiește polițistul. El a amenințat că va detona un depozit de armament. Ca măsură preventivă, autoritățile l-au internat temporar la Psihiatrie, dar acest lucru nu a avut efect. Pe parcursul anchetei, la dosar au fost atașate înregistrările amenințărilor. În fața instanței, bărbatul și-a recunoscut faptele, dar judecătorul a considerat că gravitatea amenințărilor justifică aplicarea unei pedepse privative de libertate. Bărbatul a fost condamnat la un an de închisoare cu executare. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată.
Cetățeanul TV