Trei bărbaţi din oraşul Vulcan, Valea Jiului, sunt anchetaţi penal după ce au fost prinşi în timp ce exploatau ilegal cărbune.
Ei au săpat o groapă adâncă de cinci metri în zona Valea Arsă, cunoscută ca fiind bogată în huilă. Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara, cei trei suspecţi au vârstele cuprinse între 23 şi 57 de ani, fiind prinşi în flagrant de poliţiştii din oraşul Vulcan. „Concret, cei trei au fost surprinşi de poliţişti chiar în timp ce săpau o groapă cu o adâncime de aproximativ cinci metri, pentru a sustrage cărbune natural, zona fiind cunoscută ca bazin minier de exploatare a zăcămintelor de huilă”, a menţionat IPJ Hunedoara. În acest caz, poliţiştii fac cercetări pentru încălcarea prevederilor Legii Minelor nr.85/2003, respectiv pentru executarea de activităţi miniere fără permis sau licenţă.
Cetățeanul TV