Jandarmii au ridicat de la protestul neautorizat din Piața Victoriei, acolo unde s-au adunat sute de susținători ai lui Călin Georgescu, șase persoane violente, printre care și un polonez.
CITEŞTE ŞI: Elena Lasconi: Demisia lui Klaus Iohannis vine foarte târziu
Până în acest moment, jandarmii au identificat și extras din mulțime șase persoane pentru faptul că au încălcat prevederile cadrului legal în vigoare prin comiterea de fapte penale și contravenționale. În acest context, vor fi dispuse măsurile impuse de prevederile cadrului normativ actual, anunță Jandarmeria.
„Recomandăm tuturor persoanelor prezente în Piața Victoriei să se dezică de orice comportament ilegal și să indice jandarmilor prezenți orice persoană care instigă la violență și la alte încălcări ale legii.
Jandarmii au identificat un bărbat, cetățean polonez, cu vârsta de 36 de ani, prezent la adunarea publică purtând asupra sa un briceag. Totodată, acesta a tulburat ordinea publică și a distrus un panou metalic al Jandarmeriei. În acest context, au fost întocmite actele necesare sesizării organelor de urmărire penală, în conformitate cu prevederile art. 253, art. 371 și art. 372 din Codul Penal al României”, spune Jandarmeria Capitalei.
Forţarea dispozitivului de jandarmi
„Din cauza faptului că manifestații au forțat în repetate rânduri dispozitivul de jandarmi de pe trotuarul Palatului Victoria, au fost folosite substanțele iritant-lacrimogene din dotarea forțelor de ordine.
Subliniem faptul că manifestanții au aruncat cu materiale pirotehnice (petarde și fumigene) către forțele de ordine.
De asemenea, în cadrul adunării publice există persoane care îndeamnă la violență împotriva forțelor de ordine. Recomandăm încă o dată tuturor persoanelor prezente în Piața Victoriei să se dezică de orice comportament ilegal și să indice jandarmilor prezenți orice persoană care instigă la violență și la alte încălcări ale legii”, spun reprezentanții Jandarmeiei.
Cetățeanul TV