Klaus Iohannis şi-a depus mandatul, urmnd să Plece de la Cotroceni miercuri.
CITEŞTE ŞI: Elena Lasconi: Demisia lui Klaus Iohannis vine foarte târziu
Plenul reunit al Parlamentului, programat pentru luni, 17 februarie, va avea pe ordinea de zi supunerea la vot a propunerii de suspendare a președintelui, inițiată de parlamentari ai POT, AUR, SOS și USR.
Evitarea întârzierii
Pentru a evita orice întârziere procedurală, coaliția va cere CCR să emită avizul prevăzut de articolul 95 alin. (1) din Constituție în cel mai scurt timp posibil.
În conformitate cu articolul 95 din Constituție, suspendarea președintelui poate fi decisă de plenul reunit al Parlamentului cu votul majorității senatorilor și deputaților, după consultarea CCR. Avizul Curții este consultativ, iar votul final aparține Parlamentului.
Ce spune Iohannis
„Astăzi, în Parlamentul României, s-a pus în mișcare procedura de suspendare a Președintelui.Este un demers inutil pentru că, oricum, peste puține luni plec din funcție după alegerea noului Președinte. Este un demers nefondat, pentru că niciodată – repet, niciodată – n-am încălcat Constituția. Și este un demers păgubos, pentru că de aici toată lumea pierde, nimeni nu câștigă.
Peste puține zile, în Parlamentul României se va vota suspendarea mea și România va intra în criză. România va intra în criză pentru că se declanșează referendumul de demitere a Președintelui. Acest întreg demers va avea efecte în plan intern și va avea efecte, din păcate, și în plan extern.
În plan intern, referendumul va fi unul eminamente negativ. Societatea va fi divizată, unii vor fi de acord, alții nu vor fi de acord. Toată discuția va fi una axată doar pe negativ. Întreaga societate va fi bulversată. Nu se va mai discuta despre alegerile prezidențiale care vor veni. Nu se va discuta despre cum va merge România mai departe. Candidații nici măcar nu vor putea să-și prezinte ideile în acest amalgam negativ.
În plan extern, efectele vor fi de durată și foarte negative. Nu va înțelege absolut nimeni dintre partenerii noștri de ce România își demite Președintele după ce, de fapt, a început deja procedura pentru alegerea noului Președinte. Nu va înțelege absolut nimeni ce rost are un astfel de demers când Președintele în funcție va pleca oricum. Mai pe românește, vom fi efectiv de râsul lumii.
Cetățeanul TV