Scene de filme cu gangsteri în ancheta în care e cercetat primarul din Sinaia. Anchetatorii au ridicat saci cu bani, conform presei.
CITEŞTE ŞI: Ce spune Crin Antonescu despre soluţia Comisiei de la Veneţia
Vlad Oprea, primarul liberal din Sinaia cu castel în Franța, a ajuns la al șaselea mandat pe mâna procurorilor anticorupție, care au probe și un denunțător că a luat mită sute de mii de euro, dar și că își gestionează afacerile, care în acte sunt trecute pe numele mamei sale.
Control judiciar pe cauţiune
În casa primarului s-ar fi găsit 300.000 de euro bani gheață, în vreme ce la biroul edilului au fost găsiți alți 10.000 de euro. Totodată, sume considerabile s-ar fi găsit și la mama primarului, respectiv „15.000 – 25.000 de euro”. Toți acești bani au fost sechestrați de anchetatorii DNA.
Primarul din Sinaia este obligat, prin controlul judiciar pe cauțiune stabilit la finalul audierii și perchezițiilor din 23 ianuarie, să se prezinte în cinci zile la DNA pentru a depune garanție cei 600.000 de lei sau imobile, mașini ori alte bunuri mobile de aceeași valoare. Altfel, procurorii pot cere instanței să îi înlocuiască măsura controlului judiciar cu arestul preventiv, pe motiv de nerespectare a obligației cauțiunii.
Cetățeanul TV