joi, noiembrie 7, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăProgramul de examinări auto extins şi în weekend în Arad din cauza...

Programul de examinări auto extins şi în weekend în Arad din cauza lipsei de examinatori, jumătate sunt urmăriţi penal

-

Autorităţile din Arad au fost nevoite să extindă şi în weekend programul de examinări la proba practică pentru obţinerea permisului de conducere, din cauză că se lucrează cu jumătate dintre examinatori, în urma unei anchete a Direcţiei Naţionale Anticorupţie privind suspiciuni de corupţie, iar timpul de aşteptare la programare pentru candidaţi a ajuns la 50 de zile.

CITEŞTE ŞI: Sorin Lavric – senator AUR: Biroul Electoral Central al PSD

Prefectura Arad a informat, miercuri, că proba practică pentru obţinerea permisului categoria B va putea fi susţinută şi în weekendul 16 – 17 noiembrie.
Programări în limita locurilor disponibile

Prefectura a comunicat că, în scopul reducerii timpului de programare la proba practică a examenului pentru obţinerea permisului de conducere, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Arad va asigura examinarea candidaţilor pentru proba practică a examenului pentru obţinerea permisului de conducere categoria B şi în zilele de 16 şi 17 noiembrie, sâmbătă şi duminică.

„Astfel, începând cu data de 6.11.2024, ora 09,30, candidaţii declaraţi ‘admis’ la proba teoretică se vor putea programa la ghişeu, în limita locurilor disponibile, pentru examinarea la proba practică pentru obţinerea permisului de conducere, la categoria B. Programarea se va putea efectua şi de către şcolile de conducători auto prin utilizarea aplicaţiei informatice pusă la dispoziţie gratuit, pe bază de protocol, de către Direcţia Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări”, se arată într-un comunicat al Prefecturii.

Timp de aşteptare uriaș pentru permise

Reprezentanţii instituţiei au precizat că se lucrează cu cinci examinatori din zece încă din luna martie, când o anchetă DNA privind fapte de corupţie a impus mutarea a cinci angajaţi pe alte posturi.

Astfel, timpul de aşteptare pentru un candidat a ajuns până la 50 de zile pentru a susţine proba practică la categoria B.

Extinderea programului în weekend a mai fost făcută de câteva ori începând cu luna martie şi, dacă se va mai impune, se va repeta.

Cinci angajați, trimiși în judecată

În 15 februarie, DNA anunţa că nouă persoane, între care cinci angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI), au fost trimise în judecată într-un dosar privind fapte de corupţie legate de eliberarea permiselor de conducere la SPCRPCIV Arad. Conform procurorilor, în schimbul unor sume de bani, suspecţii ar fi permis fraudarea probei practice perioada 2022 – ianuarie 2023.

Au fost trimişi în judecată Vasilică Bogdănel Mironescu, comisar-şef de poliţie, Daniel Bezergheanu, comisar de poliţie, Ioan Gherheş, inspector principal de poliţie, Marian Ioan Bozgan, şef principal de poliţie şi Ionuţ Tiberiu Stoica, agent-şef de poliţie, toţi din cadrul SPCRPCIV Arad. Ei sunt acuzaţi de luare de mită în formă simplă şi continuată.

Ar fi primit sume de bani

De asemenea, au fost deferiţi justiţiei administratorul unei şcoli de şoferi şi un instructor auto, ambii pentru complicitate la luare de mită, dar şi doi inculpaţi acuzaţi de dare de mită.

„Cei cinci inculpaţi, poliţişti – examinatori în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Arad, ar fi primit de la mai multe persoane, prin intermediari (instructori auto sau alte persoane de încredere), sume de bani cuprinse între 200 de euro – 400 de euro, în legătură cu fraudarea examenelor practice, pentru obţinerea permisului de conducere. Concret, banii ar fi fost remişi celor cinci poliţişti de către intermediari fie direct, fie prin plasarea acestora în portiera dreapta-faţă a autoturismului cu care urma să se susţină proba practică. De cele mai multe ori, înainte de începerea examinării intermediarul l-ar fi ‘atenţionat’ pe poliţistul examinator cu următoarele cuvinte: ‘Puteţi avea grijă de cel/cea care este la volan?’, acest lucru însemnând pentru examinator că doar acea persoană era dispusă să remită/a remis sume de bani pentru a fi ajutată”, transmitea DNA în luna februarie.

Ce pățeau cei care nu dădeau șpagă

Potrivit anchetatorilor, spre deosebire de persoanele favorizate în maniera de mai sus, candidaţii care susţineau proba practică fără a remite sume de bani ar fi fost conduşi pe trasee dificile, astfel încât să aibă cât mai multe ocazii de a comite greşeli şi, implicit, pentru a nu promova proba respectivă.

„În cauză, a fost efectuată o investigaţie financiară privindu-i pe inculpaţii Bozgan Marian Ioan, Bezergheanu Daniel, Ghergheş Ioan, Stoica Ionuţ Tiberiu, Mironescu Vasilică Bogdănel, ocazie cu care s-ar fi constatat că aceştia nu ar fi putut justifica provenienţa unor sume de bani cuprinse între 300.000 lei şi 206.515 euro”, preciza DNA.
Aveau averi impresionante

Procurorii au analizat veniturile pe care aceștia le-au obținut în ultimii ani. Conform investigației financiare, aceștia ar fi reușit să strângă averi substanțiale.

„Veniturile obținute în perioada 2017 și până în prezent, identificarea stilului de viață și crearea profilului financiar, analiza fluxului sumelor de bani încasate de aceștia de la persoane fizice și juridice, în vederea identificării beneficiarilor reali ai acestor sume și a modului lor de utilizare, precum și a eventualelor bunuri mobile și imobile achiziționate sau înstrăinate, atât în nume propriu, cât și pentru alte persoane, având în vedere situația financiară și a bunurilor, atât pentru persoanele cercetate penal cât și pentru membrii de familie ai acestora (soți, părinți, socri, copii)”, arată procurorii.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Comisie de anchetă în Parlament pentru cazul Nordis: Laura Vicol trebuie să dea explicaţii!

0
Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, anunță faptul că s-au strâns toate documentele, iar PNL va iniția formarea unei comisii parlamentare de anchetă pentru cazul Nordis. CITEŞTE ŞI: Iohannis a plecat din nou cu avionul privat: A decolat din Sibiu ca...