Strategia Firea pentru RATB: autobuze second-hand, cu aer condiționat, și trasee prelungite spre Ilfov

aer condiționat

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat că bucureștenii s-ar putea plimba cu autobuze RATB second-hand, pe motiv că dotarea celor existente cu aer condiționat ar fi prea costisitoare.

Mai mult, prima grijă a noului edil al Capitalei a fost să prelungească traseele RATB către Ilfov.

De ce sunt autobuzele la mâna a doua o soluție pentru RATB

„Dintre cele 1.000 de autobuze RATB, 300 sunt în autobaze, în parcări, și doar 700 sunt pe teren. Din nefericire, din aceste 700 de autobuze, doar jumătate au aer condiționat. (…) Am discutat atât cu managementul, cât și cu liderii de sindicat de la RATB să începem un program prin care autobuzele să fie dotate cu aer condiționat. Din nefericire, uzina RATB poate să monteze doar 50 — 60 de astfel de aparate în interval de o lună. (…) Costul pentru o climă la un autobuz ar fi de 10.000 de euro. Eu cred că putem să găsim și variante mai economicoase, mai ieftine”, a spus edilul, într-o conferință de presă susținută la sediul PMB. Soluția propusă- autobuze second-hand.

În acest sens, ea a menționat că există 150 de autobuze în parcare care au aer condiționat, dar cărora le lipsesc alte piese. Edilul a solicitat o evaluare tehnică, pentru a se stabili dacă nu cumva e mai ieftină repararea acestor autobuze și introducerea lor în circulație.

Primarul general a precizat că le va transmite reprezentanților RATB o serie de solicitări ale primarilor de sectoare. Mai exact, în sectorul 1 — relocarea traseelor pentru zonele Bucureștii Noi, Străulești, Chitila, Șos. Centurii și zona Odăi; sectorul 2 — extinderea traseului Andronache, introducerea traseului pentru cartierul Creangă și Grădinile Fundeni; sector 4 — mai multe stații și mai multe mașini pentru Șoseaua Turnu Măgurele — bd. Constantin Brâncoveanu; sector 5 — extinderea liniilor de troleibuz 96, 226 și 227; sector 6 — suplimentarea liniei Giulești-Sârbi și pentru cartierul ANL Brâncuși.

Transportul public gratuit, abia după rezolvarea problemelor cu dotarea

Gabriela Firea a reiterat că programul de gratuitate pe RATB va fi lansat doar după ce transportul public va fi unul de calitate. De asemenea, va fi demarat un proiect pilot în baza căruia va fi oferită gratuitate înainte și după orele de vârf.

Există o propunere și cred că este acum destul de simplu de aprobat: anumite zile, un număr de zile fix, în care călătorii să poată beneficia de gratuitate. Sub nicio formă nu va începe acest proiect până când nu ne asigurăm că autobuzele RATB sunt în număr suficient în trafic, că sunt curate, cât se poate de reparate (…) și cât mai multe dintre ele să fie dotate și cu aer condiționat, pentru că interesul este să creștem calitatea acestui serviciu, nu să oferim gratuitate pentru niște autobuze care vin rar în stație, unde cetățenii stau înghesuiți, unde este foarte cald și mașina se oprește în mijlocul intersecției”, a precizat ea.

În ceea ce privește existența unor benzi dedicate autobuzelor RATB, salvărilor și taxi-urilor, edilul a menționat că a discutat cu specialiști în transport urban, care au precizat că există suficiente zone în Capitală în care acest lucru e realizabil.

„E adevărat, nu toate bulevardele permit acest sistem de benzi proprii, pentru că ar îngreuna și mai mult circulația, dar acolo unde se va putea începe acest program o vom face în cel mai scurt timp”, a afirmat primarul general al Capitalei.

De ce nu avem aer condiționat și cine a decis să circulăm în căldură

Când Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) a cumpărat în 2006 şi 2008 un număr de 1.000 de autobuze Mercedes pentru care a plătit 200 de milioane de euro a decis ca doar jumătate dintre acestea să fie dotate din fabricaţie cu instalaţie de aer condiţionat.

RATB spune că dacă s-ar fi cumpărat toate autobuzele cu aer condiţionat, costurile ar fi fost mai mari, şi că, oricum, aceas­tă cheltuială ar fi fost nejustificată.

200.000 de euro autobuzul, 19.000 de euro instalaţia de aer condiţionat

Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB), aflată în subordinea Primă­riei Capitalei, a cumpărat în 2006 şi 2008, de la compania Evobus, importatorul pe piaţa locală a autobuzelor Mercedes şi Setra, 1.000 de autobuze Mercedes Citaro, pentru suma totală de 200 milioane de euro (în medie 200.000 euro pe unitate, în vreme ce o instalaţie de aer condiţionat pentru autobuz costă 19.000 de euro).

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.