Un deținut a reușit să evadeze din duba Poliției. Bărbatul a fost adus la Tribunalul București, unde urma să se judece procesul său. Într-un moment de neatenție al celor care îl însoțeau, acesta a coborât din autovehiculul respectiv și a fugit.
CITEŞTE ŞI: Filtre ale Poliţiei pentru prinderea interlopilor scandalagii din Pantelimon
Incidentul a avut loc luni dimineața, când bărbatul a fost adus la Tribunalul București. Deținutul a profitat de un moment de neatenție al polițiștilor și a coborât din dubă.
Acesta a apucat să fugă doar câțiva zeci de metri de locul în care era parcat autovehiculul.
Riscă încă un dosar penal
Deținutul a fost prins în apropiere de clădirea Tribunalului București. Pentru fapta sa, acesta riscă încă un dosar penal. În ultimele luni, cazurile de evadare s-au înmulțit. Cel mai recent a fost înregistrat în urmă cu două patru zile. Este vorba despre un tânăr de 18 ani, care era arestat la domiciliu.
Acesta a fost găsit de oamenii legii într-o gară din județul Sibiu. Pe durata măsurii arestului domiciliar, tânărul nu avea voie să părăsească locuința.
De asemenea, la finalul lunii august, un deținut a plecat în permisie de la Penitenciarul Rahova și nu s-a întors în unitate la timp. Conform legii, o astfel de faptă este considerată evadare.
Penitenciarul a sesizat Parchetul, cu mențiunea „că persoana privata de libertate nu s-a prezentat din permisiunea de ieșire din penitenciar pentru o zi”.
Ulterior, bărbatul încarcerat pentru furt a fost găsit pe Șoseaua Chitila.
Cetățeanul TV