Fostul premier Petre Roman s-a prezentat vineri dimineață la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriada.
CITEŞTE ŞI: Petre Roman a ajuns la Parchetul General, Iliescu – audiat la domiciliu
„Am venit acum pentru a da o declaraţie prin care să lămuresc toate aspectele ridicate de cercetarea dumnealor pentru că nu se poate reţine în ceea ce mă priveşte niciuna dintre acuzaţii. Nicuna dintre acuzaţii nu se poate reţine împotriva mea şi am venit să lămuresc acest lucru”, a declarat Petre Roman. La mai bine de 30 de ani de la evenimentele în care au fost împușcate 4 persoane, iar alte peste 1.000 au fost rănite, dosarul Mineriadei s-a întors la Parchetul General pentru refacerea de la zero a anchetei. Parchetul General a anunțat în luna aprilie, într-un comunicat de presă, efectuarea în continuare a urmăririi penale în Dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990 împotriva lui Petre Roman (la data comiterii faptelor, prim-ministru), Gelu-Voican Voiculescu (fost vicepremier), Virgil Măgureanu (fost director al SRI) și Adrian Sârbu (consilier al primului-ministru).
Aceştia sunt acuzaţi de săvârşirea de „infracţiuni contra umanităţii, în variantele normative prev. de art. 439 alin. 1 lit. a) (4 subiecţi pasivi secundari), lit. f) (cel puţin 2 subiecţi pasivi secundari), lit. g) (cel puţin 1315 subiecţi pasivi secundari ), lit. j) (cel puţin 1214 subiecţi pasivi secundari ) Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal”.
Cine mai e acuzat în dosar
Miron Cozma, la data faptelor lider de sindicat, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, în variantele normative prev. de art. 439 alin. 1 lit. f) (cel puţin doi subiecţi pasivi secundari), lit. g) (cel puţin 800 subiecţi pasivi secundari), lit. j) (cel puţin 715 subiecţi pasivi secundari ) Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal.
gl. (r) Dobrinoiu Vasile, la faptelor, comandant al Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri a Ministerului de Interne sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, în variantele normative prev de art. 439 alin. 1 lit. f (cel puţin 1 subiect pasiv secundar), lit. g (cel puţin 418 subiecţi pasivi secundari ), lit. j (cel puţin 418 subiecţi pasivi secundari ) Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal
gl. (r) Peter Petre, la data faptelor, comandant al Unităţii Militare 0575 Măgurele, aparţinând Ministerului de Interne sub aspectul de infracţiuni contra umanităţii, în variantele normative prev de art. 439 alin. 1 lit. g (cel puţin 735 subiecţi pasivi secundari), lit. j cel puţin 735 subiecţi pasivi secundari) Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal.
Cetățeanul TV