miercuri, februarie 5, 2025

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăConstanţa. Maşină de pompieri cuprinsă de flăcări

Constanţa. Maşină de pompieri cuprinsă de flăcări

-

O maşină de pompieri care intervenea pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie în judeţul Constanţa a fost cuprinsă de flăcări.

Un pompier a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportat la spital. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că pompierii au fost solicitaţi să intervină, marţi, pentru stingerea unui incendiu produs la un autoturism, iar focul a ajuns apoi la vegetaţia uscată, potrivit g4media.ro

„Flăcările s-au extins la vegetatia uscată (mirişte) din vecinătate, însă colegii mei intervin cu eficienţă pentru limitarea propagării incendiului şi stingerea acestuia în cel mai scurt timp. Chiar dacă una dintre autospeciale a fost amplasată într-o zonă sigură, schimbarea direcţiei vântului a făcut ca flăcările să afecteze şi una dintre autospeciale alocate la caz. Un singur coleg a avut nevoie de îngrijiri medicale şi a fost transportat conştient la Spitalul Judeţean pentru investigaţii medicale amănunţite”, au precizat reprezentanţii ISU Dobrogea. Pompierii intervin cu trei autospeciale pentru stingerea incendiului care se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 50 de hectare.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Nicolae Ciucă şi-a dat demisia din Senat

0
Fostul lider PNL și candidat la alegerile prezidențiale Nicolae Ciucă și-a anunțat demisia din Parlament. CITEŞTE ŞI: Republica Moldova, proiecte de infrastructură cu România. Noi poduri peste Prut, la Stânca, Răducăneni, Bumbăta și Fălciu „A sosit vremea să comunic public hotărârea...