Inspecția Judiciară propune introducerea unei prevederi în legislația penală după care șoferii găsiți drogați la volan care scapă de urmărirea penală pentru deținere de droguri să nu mai poată șofa, decizie care ar trebui luată de procurorul care a dispus renunțarea la urmărirea penală.
Un raport realizat de Inspecţia Judiciară şi care analizează activitatea parchetelor şi instanţelor din perspectiva infracţiunilor săvârşite sub influenţa unor substanţe interzise propune „analiza necesităţii formulării unor propuneri legislative” care reglementează acest domeniu al infracţionalităţii.
Printre aspectele propuse spre analiză se numără extinderea sferei infracţiunilor pentru care nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dar şi posibilitatea ca, în anumite situaţii, procurorul să poată impune unei persoane anchetate interdicţia de a conduce unele categorii de vehicule.
Raportul realizat de Inspecţia Judiciară şi care a vizat cauze cu infracţiuni legate de consumul de substanţe interzise din ultimii aproape trei ani şi jumătate arată că au fost sesizate peste 6500 de astfel de fapte, dintre acestea câteva mii ajungând în instanţa de judecată.
Interdicție stabilită de către procuror
Inspecţia Judiciară constată, analizând dosarele cu astfel de infracţiuni, că pentru 57 persoane ce au făcut obiectul urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa unor substanţe psihoactive s-au dispus soluţii, în mod independent, şi cu privire la săvârşirea unor infracţiuni la regimul drogurilor, respectiv 29 de soluţii de renunţare la urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc ori mare risc, în vederea consumului propriu, toate confirmate de judecătorii de cameră preliminară.
„Este de remarcat faptul că o parte din persoanele cu privire la care procurorul a dispus soluţia de renunţare la urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri, în vederea consumului propriu, au fost identificate de organele de constatare în trafic, conducând autoturisme”, se arată în raportul Inspecţiei Judiciare.
În acest context, Inspecţia Judiciară propune spre analiză o prevedere legislativă de „modificarea conţinutului obligaţiilor instituite în cazul dispunerii soluţiei de renunţare la urmărirea penală – art. 318 alin. (6) din Codul de procedură penală, în sensul inserării uneia noi, şi anume: «să nu conducă anumite vehicule stabilite de procuror»”.
Cetățeanul TV