joi, noiembrie 21, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăArticol principalOmoruri în serie la Spitalul Sf. Pantelimon?!? Va fi sesizat Parchetul. Doctorii...

Omoruri în serie la Spitalul Sf. Pantelimon?!? Va fi sesizat Parchetul. Doctorii care aduc moartea

-

Situație șocantă la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon“ – cea mai neagră pagină din istoria medicinei românești.

Investigație realizată de Cătălin Antohe și Sorin Ghica

Lumea medicală fierbe la spitalul din subordinea Ministerului Sănătății, după ce s-a aflat că medici din cadrul secției Anestezie Terapie Intensivă (ATI) ar omorî, practic, pacienții în stare critică. Medicii ar fi micșorat deliberat doza de noradrenalină prescrisă, substanță care are rolul de a ține pacienții în viață. Surse din spital spun că, în doar două zile, de joi, 4 aprilie, până sâmbătă dimineață, ar fi murit în acest mod aproape 20 de pacienți. Urmează sesizarea la Parchetul București!

Precizările autorilor

În 30 de ani presă și peste 20 de ani de investigații, nu am întâlnit un caz mai revoltător. Nu am adus niciun fel de acuzații, tragem, pe baza mărturiilor din spital, un mare semnal de alarmă și cerem intervenția de urgență a Parchetului. Totodată, cerem managerului general Bogdan Socea să sesizeze de urgență organele judiciare. În astfel de cazuri, nu trebuie pierdut timpul cu anchete interne. Obligația legală a lui Bogdan Socea, ca a oricărui manager, este de a sesiza Parchetul atunci când are indicii de săvârșire a unor posibile infracțiuni. Or, aici este vorba de suspiciuni de omoruri în serie.

Pacienți condamnați la moarte chiar de către medici

Practic, la toți acești pacienți le-a fost scăzută noradrenalina, serul care îi ținea în viață. De fiecare dată, medicii au fost cei care au făcut asta. Spuneau asistentelor că, la pacienți care aveau prescrisă în foaia de observație administrarea a 15 sau 20 mg de noradrenalină, să le micșoreze doza la doar 1 miligram. Asistentele au refuzat, așa că medicii au micșorat dozele chiar ei, spune personalul medical din spital.

Intenția de a omorî pacienții este și mai flagrantă, potrivit personalului medical – În unele cazuri medicii au înlocuit noradrenalina cu ser fiziologic, substanță care la acești pacienți are efect de apă de ploaie”.

*** Noradrenalina este utilizată în tratamentul de urgență, în situațiile în care este necesară creșterea imediată a tensiunii arteriale până la valori normale, în caz de scăderea bruscă a acesteia, care îi aduce în pragul decesului. Scăderea deliberată a dozei înseamnă, spun surse medicale, condamnarea la moarte a pacienților!

Asistentele au refuzat să execute dispozițiile criminale

Aceleași surse spun că asistentele de la ATI sunt șocate și își doresc intervenția procurorilor, pentru că au copii acasă și nu vor să intre la pușcărie pentru că au fost omorâți pacienții: Noi, asistentele, după ce plecau medicii, ridicam nivelul de noradrenalină iar la 20. Pleca medicul de lângă noi, dădeam iar doza din foaia de observație. Mi s-a întâmplat să mă surprindă medicul, să mă întrebe ce fac acolo. Le spuneam că dacă așa scrie în foaie, așa fac. Eu mă duc la pușcărie degeaba?.

Urmare a acestor informații, am contactat membri ai personalului medical din Spitalul de Urgență „Sfântul Pantelimon”. Unul dintre aceștia ne-a confirmat: „Informațiile dumneavoastră sunt corecte. Și eu am aflat că se micșorează deliberat doza de noradrenalină, pentru a elibera paturile din salonul ATI, după decesul provocat al pacienților. Dacă pacientul are prescrise 20 de mg de noradrenalină și i se micșorează doza la un miligram, în cel mult câteva ore intră în stop cardiac și moare (…) Cu Noradrenalina avea tensiunea 110, iar fără a ajuns la 45. Este cutremurător, oamenii aceștia trebuie opriți!”.

O altă sursă ne-a informat că motivul omorurilor în serie este cât se poate de șocant – trebuie eliberate paturile: „Recent au făcut ședință și s-a zis că gata, au început să facă curat în saloane, că s-a eliberat un salon. Cum s-a eliberat? Au murit toți pacienții!”.

Sursa ne-a spus și numele unora dintre medicii care se joacă de-a Dumnezeu cu viața oamenilor. Sunt aceleași nume de medici pe care le aflasem și noi.

Din motive lesne de înțeles, nu dezvăluim numele „doctorilor-Moarte”, pentru a nu obstrucționa ancheta procurorilor, ei fiind cei care trebuie să cerceteze acest caz fără precedent în spitalele românești!

Cetățeanul TV

21 COMENTARII

  1. […] „Practic, la toți acești pacienți le-a fost scăzută noradrenalina, serul care îi ținea în viață. De fiecare dată, medicii au fost cei care au făcut asta. Spuneau asistentelor că, la pacienți care aveau prescrisă în foaia de observație administrarea a 15 sau 20 mg de noradrenalină, să le micșoreze doza la doar 1 miligram. Asistentele au refuzat, așa că medicii au micșorat dozele chiar ei”, spune personalul medical din spital, citat de cetateanul.net. […]

  2. […] „Practic, la toți acești pacienți le-a fost scăzută noradrenalina, serul care îi ținea în viață. De fiecare dată, medicii au fost cei care au făcut asta. Spuneau asistentelor că, la pacienți care aveau prescrisă în foaia de observație administrarea a 15 sau 20 mg de noradrenalină, să le micșoreze doza la doar 1 miligram. Asistentele au refuzat, așa că medicii au micșorat dozele chiar ei”, spune personalul medical din spital, citat de cetateanul.net. […]

  3. […] „Practic, la toți acești pacienți le-a fost scăzută noradrenalina, serul care îi ținea în viață. De fiecare dată, medicii au fost cei care au făcut asta. Spuneau asistentelor că, la pacienți care aveau prescrisă în foaia de observație administrarea a 15 sau 20 mg de noradrenalină, să le micșoreze doza la doar 1 miligram. Asistentele au refuzat, așa că medicii au micșorat dozele chiar ei”, spune personalul medical din spital, citat de cetateanul.net. […]

  4. […] „Practic, la toți acești pacienți le-a fost scăzută noradrenalina, serul care îi ținea în viață. De fiecare dată, medicii au fost cei care au făcut asta. Spuneau asistentelor că, la pacienți care aveau prescrisă în foaia de observație administrarea a 15 sau 20 mg de noradrenalină, să le micșoreze doza la doar 1 miligram. Asistentele au refuzat, așa că medicii au micșorat dozele chiar ei”, spune personalul medical din spital, citat de cetateanul.net. […]

  5. […] „Practic, la toți acești pacienți le-a fost scăzută noradrenalina, serul care îi ținea în viață. De fiecare dată, medicii au fost cei care au făcut asta. Spuneau asistentelor că, la pacienți care aveau prescrisă în foaia de observație administrarea a 15 sau 20 mg de noradrenalină, să le micșoreze doza la doar 1 miligram. Asistentele au refuzat, așa că medicii au micșorat dozele chiar ei”, spune personalul medical din spital, citat de cetateanul.net. […]

  6. […] „Practic, la toți acești pacienți le-a fost scăzută noradrenalina, serul care îi ținea în viață. De fiecare dată, medicii au fost cei care au făcut asta. Spuneau asistentelor că, la pacienți care aveau prescrisă în foaia de observație administrarea a 15 sau 20 mg de noradrenalină, să le micșoreze doza la doar 1 miligram. Asistentele au refuzat, așa că medicii au micșorat dozele chiar ei”, spune personalul medical din spital, citat de cetateanul.net. […]

  7. așa au făcut și in timpul pandemiei de covid nu le dădeau medicamentele. pentru un pacient care moare primesc mai mulți bani decât pentru un pacient pe care îl tratează și se face bine. spitalul primește mai multa finanțare.

  8. Sorei mele I sau furat medicamente de 60.000 de euro( șaizeci de mii de euro) Casa de asigurari de sanatate a confirmat ca medicamentele au fost în clinica pe toată durata tratamentului iar pe fisa de spitalizare scrie clar nu sunt fonduri.Colegiul medicilor au rezolvat problema pacienta nu sa prezentat la tratament.

  9. Bună ziua, Mama mea a murit pe 30 Martie in spitalul Sfântul Pantelimon.Va dați seama ce bine erau tratați pacienții in afara intervalului 4-7 aprilie.A venit din spital Sfântul Sava in stare grava infectata cu bacteria Clostridum dificillae și cu septicemie nu s-a luat măsura internării pe secția ATI deși era în stare foarte gravă. A fost legată la mâini și avea rani într-o incapere foarte mică mizera și extrem de călduroasă servicii medicale de o calitate foarte proasta personalul medical era inexistent și nu le pasa în ultima zi am gasit-o fara masca la gură si cu perfuzia goala.Nu i s-au dat șanse cred că moartea ei a fost grăbită de spitalul Sf.Pantelimon unde a venit conștienta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

AEP şi-a cumpărat masă cu 32.000 de euro şi scaune cu câte 500 de euro unu

0
Biroul Electoral Central și Autoritatea Electorală Permanentă au cumpărat la finalul lunii trecute, în toiul pregătirilor pentru alegerile prezidențiale și parlamentare, o masă în valoare de peste 32.000 de euro și 32 de scaune cu 500 de euro bucata...