Mondenul Irinel Columbeanu o comite din nou. El a decis să intre în cursa pentru Primăria Capitalei din partea Partidului Dreptăţii Sociale.
Irinel Columbeanu a mai candidat la primăria Capitalei şi în 2012, din partea Partidului Popular şi al Protecţiei Sociale, partid plasat sub pragul electoral.
„După insuccesul pe care l-am avut, nu numai eu ci şi toţi locuitorii Bucureştiului, care, între noi fie vorba, după ce s-au dus la vot, cei care au introdus votul în urnă au luat fiecare o ţeapă cam de 5.000 de euro fiecare. E ca şi cum ar fi pus aceşti bani în buletinul de vot şi i-ar fi aruncat pe apa Sâmbetei. Se puteau face multe lucruri pentru urbe cu aceşti bani. Eu nu mi-am făcut promisiunea să nu bat de două ori la o uşă care s-a dovedit ferecată şi mă aşteptam, mai ales după ce s-a întâmplat la noi şi după revolta populară din stradă, care a fost un strigăt de protest împotriva clasei politice în integralitatea ei”, a declarat pentru Mediafax Irinel Columbeanu.
Pentru alegerile din 2016, Irinel Columbeanu vine cu o promisiune extrem de populistă – încălzire gratuită pentru bucureştenii racordaţi la sistemul centralizat. „V-aţi plătit întreţinerea? Nu vi s-a părut cam mare? Deocamdată o înghiţim, dar nu va mai trebui să o înghiţim fiindcă unul dintre obiectivele mele, realizabil, ştiu şi cum, nu o să mă apuc acum să vă explic dumneavoastră, nu pentru că nu o meritaţi, ci cred că meritaţi căldura gratuită, nu explicarea cum se ajunge la acest lucru. Deţin formula, ca să spun aşa. Nu e vorba de vreo formulă ştiinţifică, ci e vorba de formulă destul de simplă, care nu s-a făcut până acum. Acesta este un obiectiv: căldură gratuită pentru toţi bucureştenii care încă mai sunt racordaţi la sistemul centralizat”, a spus Irinel Columbeanu.
Şi tot în sfera populismului, candidatul PAS la Primăria Capitalei îşi propune reducerea costurilor la medicamente în Bucureşti. El susţine că se poate face acest lucru „printr-un sistem integrat între toate spitalele din Bucureşti şi farmacii”, în aşa fel încât „să mai stopeze” din influenţa marilor producători de medicamente.
Cetățeanul TV