Deși Prefectura Olt își are sediul în Slatina, noul prefect Mario De Mezzo, de la PNL, a făcut o minune pe lângă care cele din Caracal, al doilea municipiu ca mărime din județ, pălesc.
Numit prefect în şedinţa de Guvern din 3 august, pe 4 august a depus jurământul iar pe 18 august a transmis o adresă către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Olt, care era datată 20.07.2023, cu două spătămâni înainte să preia funcția.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu a tăiat cu pixul, ca la şcoală, data cu luna iulie, şi a trecut tot cu pixul data de 18 august.
Contactat telefonic de gazetanoua.ro, Mario De Mezzo a declarat că este vorba despre o „eroare materială” şi a dat vina pe „colegul” care a tipărit documentul.
Dar ce s-a întâmplat de fapt?
Prefectul Mario De Mezzo a făcut un scandal-monstru, vineri, 18 august, atunci când nu a fost lăsat să însoţească echipa DSP care făcea un control la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina.
Potrivit unor surse citate de gazetanoua.ro, în momentul în care a descins la Spitalul Slatina, prefectul Mario De Mezzo nu avea niciun document justificativ, aşteptându-se să fie primit doar pe baza persoanei sale. Fiind pus în postura de a i se cere un document, el a încercat să le producă pe loc.
„La lege spune așa: că prefectul este reprezentantul Guvernului în teritoriu, iar în calitatea aceasta pe care o am o am eu sau pe care o are orice prefect, nu doar eu, are accept și atribuții de control în instituțiile publice”, a declarat Mario De Mezzo.
Întrebat dacă nu cumva a făcut un abuz în serviciu forţând intrarea în spital, prefectul a declarat că acest lucru va fi hotărât de „organele abilitate”.
Mario De Mezzo, membru al PNL Sector 5, este primul prefect de Olt de după 1989 din afara filialelor județene ale partidelor.
El l-a înlocuit pe Florin Homorean, secretar general al PNL, care ocupa funcţia din anul 2020.
Mario De Mezzo şi-a adus colaboratori în cadrul Prefecturii tot din Capitală. Diana Creţu, vicepreședinte si purtător de cuvânt PNL Sector 1, este noul director al Cancelariei Prefectului.
Numirea lui în funcția de prefect s-a petrecut pe la spatele preşedintelui PNLOlt, Liviu Voiculescu, parte a unui război intern declanşat de deputatul Gigel Ştirbu, care vrea să preia organizaţia. De deznodământul acestei lupte fratricide depinde de fapt viitorul de parlamentar al lui Ştirbu, disperat să prindă un loc elibigil pe liste, la alegerile din 2024, mai dezvăluie sursa citată mai sus.
Cetățeanul TV