În anii 1920, pe un teren cu suprafaţă totală de 16.650.00 mp de pe strada Ştirbei Vodă Nr. 133, acum în Sectorul 5, se construia clubul de tenis „Doherty”.
Terenul a fost donat de frații englezi Doherty, celebri în acea vreme în familia sportului alb. Se spune că inițiatorii proiectului făceau parte din anturajul fraților Virgil și Mircea Economu, iar pentru început au fost „așezate” cinci terenuri și un „central”.
Citește și Parcul cu platani în care au scris istorie Năstase și Țiriac. La pas prin Sectorul 5
Frații Reginald și Lawrence Doherty au dominat turneul de la Wimbledon la sfârșitul veacului al XIX-lea și începutul celui de-al XX-lea, schimbând definitiv percepția asupra tenisului la nivelul unui sport competitiv și din ce în ce mai popular.
Au adus explozivitatea jocului, o nouă componentă tehnică și artistică. În timpul spectacolelor lor pe terenurile cu iarbă, numărul spectatorilor a început să crească.
Reginald a câștigat patru titluri la rând între 1897–1900 și Lawrence cinci trofee între 1902–1906. În plus, au triumfat de opt ori la dublu.
Demolat de Ceaușescu
În anii comunismului , s-a numit Tenis Club București și a fost demolat din ordinul lui Nicolae Ceaușescu cu puțin înainte de evenimentele din decembrie 1989.
Devenită prin anii ’60 școală sportivă, arena își deschidea porțile copiilor. Mai târziu, Ilie Năstase și Ion Țiriac puneau la punct planul pentru Cupa Davis tot pe zgura de la Tenis Club București.
„Eu când am venit prima oară de la Braşov la Bucureşti am aterizat la clubul Doherty. A fost o piatră de hotar în România. Nici nu se născuse Ilie Năstase. Pentru că dacă cineva în lumea asta trebuie să îi facă un monument cuiva, atunci lui Ilie Năstase trebuie să îi facă. Pentru că Ilie Năstase a fost cel care a scos tenisul din country club şi l-a adus poporului”, povestea Ion Ţiriac.
Amintirile lui Mihai Rusu
„Eu sunt născut pe strada Știrbei Vodă 119, la circa 100 metri față de Doherty, unde mama mea juca tenis prin anii 1939-40 (am și o fotografie), iar întâmplarea a făcut ca primii mei pași spre sport să fie făcuți către această bază, naționalizată de comuniști în 1948 care purta numele de „Centrul de antrenament nr.2“. (…)
Revenind la Doherty, numele a rămas și după naționalizare, astfel încât mai toată lumea spunea în anii 1950-60 chiar până prin 1970 „hai să jucăm un tenis la Doherty“.
În spatele terenurilor de la Doherty se afla clubul Știința București
Pe lângă cele cinci terenuri, au mai fost construite în copilaria mea alte două, centrale, așa încât baza (din Parcul Operei fost Venus) avea la un moment dat șapte pe care își desfășurau activitatea antrenorii Gheorghe Cobzuc și Eva Stăncescu cu circa 200 de copii ai Școlii Sportive Nr.2.
În spatele centrului Doherty, gard în gard, era clubul Știința București cunoscut și sub numele de Politehnica, rezervat studenților și cadrelor universitare, inginerilor sau arhitecților, cu care eu jucam tenis, fiind proaspăt membru al acestei unități de elită intelectuală bucureșteană.
La „Doherty“, jucau campionii României de la CCA mai apoi Steaua, în frunte cu frații Viziru și Constantin Năstase, Petre Mărmureanu, Eleonora Roșianu, antrenați de Constantin Chivaru, care avea să fie și omul meu „din colț“ atunci când am venit la clubul din Calea Plevnei 114, unde își avea sediul.
Tot în perioada CCA-ului, ne trezeam noi copiii de pe Știrbei Vodă cu Ilie Năstase care venea la antrenament, iar la plecare, „capra mică“ cum îi spuneam noi, trecea prin fața casei mele de unde mama îi mai dădea o bucată de pâine; Ilie era sărac și venea doar în trening cu teniși fără șosete.
La un moment dat, apărea și Ion Țiriac, „Oaia“, întrucât aici se putea antrena cu cei mai buni sau juca în competițiile stabilite de FRT.
După 1970, a apărut „Tenis Club București“, povestea Mihai Rusu, fostul tenismen rămas în Germania Federală în 1977.
Cetățeanul TV
