Marea noastră gaze poartă / Noi cerșim din poartă-n poartă. „Molecula” lui Ciucă nu este pentru români. Rareș Bogdan face o dezvăluire uluitoare

Vă mai amintiți optimismul cu care premierul Ciucă îi anunța pe români, în luna mai, că vor avea gaze din platforma continentală, pentru că după „investițiile pe care Black Sea Oil&Gas le-a făcut în Marea Neagră avem certitudinea că la sfârșitul lunii iunie vom avea prima moleculă de gaz extras din Marea Neagră care va intra în sistem”?

Citește și Nicolae Ciucă: Primele gaze din Marea Neagră vor fi extrase la jumătatea acestui an

Ei bine, prima și toate celelalte molecule au intrat în sistem, dar de ars nu le ard românii, acestea plecând la export.

Rareş Bogdan, prim-vicepreședinte al PNL, a dezvăluit că gazele extrase din platforma noastră continentală din Marea Neagră pleacă integral către alte țări.

El a declarat, joi, în emisiunea Talk News de la Profit News TV:

„Mă supără sau sunt profund mâhnit că acest gaz care se extrage de la Black Sea Oil & Gas, primul gaz din platforma continentală, deja a fost contractat de grupul Engie pe trei ani, ceea ce este o chestiune care contravine legii în România, pentru că în mod normal gazul respectiv pot să îl export la un jucător european doar după ce în ţara respectivă ţi se dă hârtie, ţi se dă hotărâre că refuză gazul”.

Potrivit legii, Black Sea Oil & Gas trebuia să ofere gazul respectiv Transgazului, Romgazului, Ministerului Energiei şi dacă aceştia refuzau gazul de la Black Sea, abia apoi putea să facă contract cu grupul Engie sau cu altcineva, pentru ca respectivul gaz să fie scos din România.

„Există o lege extrem de clară, prioritatea o are statul român, dacă statul român refuză gazul respectiv atunci se intră pe piaţa internaţională, e uşor diferit faţă de energia electrică, unde este o piaţă de 14 ţări”, a mai explicat prim-vicele PNL.

Gazele provenite din zăcămintele Ana și Doina sunt exploatate de americanii de la Black Sea Oil & Gas. Capacitatea de producţie estimată este de 1 miliard de metri cubi de gaze pe an, echivalentul a 10% din consumul de gaze al României.

Dumnezeu cu mila!

Cu o zi înainte, Rareș Bogdan a fost întrebat ce sfat le-ar da oamenilor săraci din România, care în prezent întâmpină dificultăți din cauza scumpirilor.

„Să creadă în bunul Dumnezeu și să facă eforturi să creadă că lucrurile se pot schimba în bine”, a spus Rareș Bogdan la „40 de întrebări cu Denise Rifai”.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.